Ploi și furtuni, până vineri noapte, în cea mai mare parte a țării. HARTA codului portocaliu și codului galben emise de ANM
Administrația Națională de Meteorologie a transmis un cod galben și unul portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată și ploi abundente, avertizările fiind valabile până vineri, ora 23.00, în toată țara, cu excepția câtorva județe din partea de sud-vest.
Cod galben de ploi torențiale, vânt puternic și chiar grindină
În intervalul menționat, în nordul Moldovei, jumătatea de vest a Munteniei, sudul Crișanei, sud-vestul Transilvaniei și pe arii restrânse la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25…35 l/mp. Fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala pe alocuri și în celelalte regiuni, precizează meteorologii.
Cod Portocaliu de ploi ce pot ajunge până la 70 litri pe metru pătrat
În Transilvania, Maramureș, Dobrogea, local în Moldova, Muntenia și în jumătatea de nord a Crișanei, vor fi averse torențiale, descărcări electrice și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 35…50 l/mp și izolat peste 60…70 l/mp.
Ploi abundente se vor semnala și în restul Munteniei și Moldovei, dar pe arii mai restrânse, mai transmite Administrația Națională de Meteorologie.