Roșia Montană în UNESCO. O scurtă sinteză a ultimelor declarații și controverse în jurul acestui subiect

​Drumul sitului de la Roșia Montană către patrimoniul UNESCO s-ar putea încheia definitiv chiar zilele acestea. În ultima perioadă însă, pe măsură ce ne-am apropiat de acest moment, o serie de declarații și informații apărute în spațiul public au arătat că, cel puțin în rândul politicienilor din România, subiectul continuă să dea naștere la controverse.

UNESCO ar putea decide marți includerea sitului Roșia Montană în Patrimoniul Mondial, la patru ani de când fostul ministru al Culturii din Guvernul Cioloș, Corina Șuteu, a depus dosarul (4 ianuarie 2017).

Actualul ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, s-a arătat încrezător și a spus că în proporție de 99% dosarul va fi aprobat și că practic ar fi vorba doar despre „oficializarea acestei integrări în patrimoniul UNESCO”.

În ultima perioadă însă, pe măsură ce ne-am apropiat de acest moment, o serie de declarații și informații apărute în spațiul public au arătat că, cel puțin în rândul politicienilor din România, subiectul continuă să dea naștere la dispute.

Libertatea a publicat zilele trecute documente din care rezultă că fostul ministru al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avertizat că, dacă Roșia Montană va fi inclusă în patrimoniul UNESCO, România riscă să plătească despăgubiri de miliarde de dolari companiei Gabriel Resources.

Avertismentul lui Nazare venea în contextul în care în acest moment pe rolul Centrului Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington există un proces de arbitraj în care compania minieră cere statului român despăgubiri de peste 4 miliarde de dolari pentru blocarea investiției, care ar fi trebuit să fie la momentul respectiv „cea mai mare exploatare a aurului din Europa”.

O soluție în litigiul de la Washington este așteptată în 2022.

În documentele publicate de Libertatea, fostul ministru al Finanțelor pleca de la premisa că statul român va pierde acest proces, existând chiar trei scenarii în acest sens: un prim scenariu era acela că România va plăti între 500 de milioane și 700 de milioane de dolari despăgubiri pentru investițiile făcute de companie, în al doilea- despăgubiri între 1,5 și 2,5 miliarde de dolari, iar în al treilea- 3,2 miliarde de dolari, la care se adaugă dobânzi.

De altfel, o serie de declarații publice ale unor politicieni din ultima perioadă vorbesc despre faptul că dosarul Roșia Montană ar putea fi retras de la UNESCO pentru a nu afecta șansele României în litigiul de la Washington.

La sfârșitul lunii iunie, într-un răspuns pentru comunitatea Declic, copreședintele USR-PLUS, Dacian Cioloș, a afirmat că premierul Cîțu „ţine foarte mult la această retragere şi la a restrânge cererea de protecţie UNESCO doar pentru minele romane, ceea ce e un pic absurd.

Nu poţi să spui că dai jos tot dealul şi să protejezi totuşi minele din interiorul dealului. (…) Noi în coaliţie evident ne opunem retragerii, însă se pare că iarăşi suntem singuri. Şi UDMR-ul susţine poziţia PNL. Noi am tot explicat că protecţia sitului respectiv este dată de legislaţia naţională, nu de UNESCO. Deci nu pot folosi argumentul că dacă Roşia Montană intră în UNESCO, România pierde arbitrajul internaţional cu compania minieră”, a declarat Dacian Cioloş.

Premierul a răspuns atunci că în Guvern nu s-a luat nicio decizie privind Roșia Montana dar că vor avea loc discuții pe această temă într-o ședință ulterioară a coaliției.

Potrivit unor surse citate de G4Media, atât premierul Cîțu, cât și liderul PNL Ludovic Orban ar fi pledat în coaliție pentru retragerea dosarului Roșia Montană pe motiv că statul ar risca să piardă procesul de arbitraj cu Gabriel Resources, dar ar fi invocat și o serie de probleme de legalitate la întocmirea dosarului.

Între timp însă, aflat în campanie pentru președinția partidului, Florin Cîțu nu a făcut nimic pentru a stopa demersurile înscrierii în patrimoniul UNESCO. Asta și în contextul presiunii opiniei publice pentru ca dosarul să nu fie retras.

Posibilitatea ca includerea Roșia Montană în UNESCO să afecteze șansele României în litigiul de la Washington a mai fost invocată de-a lungul timpului și de alți politicieni.

În 2016, Raluca Prună, fostul ministru al Justiției din guvernarea tehnocrată, a scris pe pagina de Facebook (comentariul a fost ulterior șters):

„Înţelept ar fi să nu se ia nicio decizie. Depunerea dosarului de către statul român e o poziţionare care vine mănuşă în procedura arbitrală. Pentru investitorul cu pricina şi în dauna statului”, a scris Raluca Prună pe pagina oficială de Facebook a ministrului Culturii.

Logic ar fi fost, în opinia demnitarului, ca dosarul să fie depus la UNESCO ulterior finalizării procedurii arbitrale de la Washington.

În 2018, Guvernul condus de Viorica Dăncilă a oprit procedura de înscriere a sitului în patrimoniul UNESCO, sub pretextul litigiului cu compania minieră. Procedura a fost reluată în ianuarie 2020, în timpul Guvernului condus de Ludovic Orban.

Recent, într-o emisiune la Radio Guerilla, ministrul Culturii a recunoscut faptul că și avocații care reprezintă statul român în litigiul la Washington au cerut retragerea dosarului depus la UNESCO, tocmai pentru a nu afecta șansele României în fața companiei miniere.

Fostul senator USRPLUS și unul dintre cei mai cunoscuți adversari ai exploatării miniere de la Roșia Montană, Mihai Goțiu, susține că argumentul că prin depunerea dosarului la UNESCO România și-ar afecta șansele să câștige arbitrajul de la Washington este unul fals:

„În susținerile lor, avocații companiei Gabriel Resources acuză acțiuni ale autorităților române, în special la nivel de Executiv, din perioada 2011-2013, adică din momentul în care acțiunile Gabriel ajunseseră la un maxim istoric (vara lui 2011), atât datorită unui maxim al cotației aurului la burse, cât și a unor acțiuni și declarații ale unor reprezentanți ai instituțiilor din România care anunțau ca fiind eminentă autorizarea proiectului minier (eliberarea certificatului de descărcare de sarcină arheologică pentru Masivul Cârnic, campania publică de susținere a proiectului de către președintele Traian Băsescu, declarațiile ministrului Mediului Laszlo Borbely etc.) și până noiembrie 2013 – momentul în care, datorită mobilizării și protestelor civice ,devenise destul de evident că Legea specială de distrugere a Roșiei Montane, inițiată de Guvernul Ponta, nu va trece, iar proiectul minier nu va fi autorizat din cauza neîndeplinirii condițiilor legale (legea specială, care a scos oamenii în stradă, în 2013, enumera, practic, aproximativ 20 de acte normative, din domeniul protecției mediului, patrimoniului cultural și drepturilor de proprietate, dar și administrativ, care trebuiau să fie exceptate, eludate, încălcate pentru ca proiectul să devină ”legal”);

– în arbitrajul de la Washington, compania solicită despăgubiri, nu autorizarea proiectului minier; compania nu poate solicita și despăgubiri, și autorizarea proiectului, în același timp; momentul procedural (potrivit regulamentului ICSID) până la care compania ar fi putut să-și schimbe pretențiile (respectiv să renunțe la solicitarea de despăgubiri și să ceară autorizarea proiectului) a expirat în toamna anului trecut (2020);

în acest moment Gabriel poate cere autorizarea proiectului minier doar dacă renunță la actualul proces de arbitraj, legat de despăgubiri, și deschide altă procedură de arbitraj, pornită de la zero;

– așadar, din punct de vedere procedural, depunerea dosarului (inițial, în ianuarie 2017, ulterior redepus în ianuarie 2020), respectiv includerea Roșiei Montane în UNESCO NU are cum să afecteze negativ un arbitraj în care compania solicită despăgubiri pentru acțiuni ale instituțiilor publice românești din anii 2011-2013 și în condițiile în care, în procesul de arbitraj, compania NU a solicitat autorizarea proiectului minier;

– pe fond, includerea în UNESCO nu schimbă regimul juridic de protecție a patrimoniului cultural-istoric de la Roșia Montană, care este dat de legislația din România, în condițiile în care situl de la Roșia Montană este inclus, în forma actuală, pe Lista Monumentelor Istorice din România, clasa A (cu valoare națională și internațională), încă din anul 1992; în 1992, Gabriel Resources nu exista, implicit nu avea niciun drept la Roșia Montană

– UNESCO nu aduce vreo protecție juridică suplimentară pentru patrimoniul de la Roșia Montană; în fapt, nu instituie nicio protecție juridică”, susține Mihai Goțiu într-un articol publicat pe Digi24.

Ce presupune înscrierea Roșia Montană în patrimoniul UNESCO

Într-un articol publicat de revista National Geographic se spune că ”Roşia Montană conţine cele mai mari şi mai importante tuneluri miniere din lume, cu rarităţi cum ar fi tablele scrise şi roţi de apă, care odată controlau debitul de apă în galerii, potrivit lui Andrew Wilson, profesor de arheologie din Oxford, care a participat la un studiu al comorilor zonei.

Piscuri înalte, situri vechi, biserici şi alte situri arheologice completează comunitatea, care este, astfel, o bijuterie naturală şi istorică”, susţin ziariştii de la National Geographic.

De altfel, Roșia Montană a fost trecută în lista monumentelor istorice a Imperiului Austro-Ungar încă din 1906.

UNESCO a spus că România trebuie să implementeze mai multe recomandări pentru includerea sitului în Patrimoniul Universal. Printre acestea se numără:

Stoparea aprobărilor privind permisele de exploatare minieră.

Elaborarea de posibile măsuri pentru controlul planificării sub forma unui Plan Urbanistic General și a unui Plan Urbanistic Zonal.

Aprobarea unui plan de conservare a vestigiilor romane susținut la nivel internațional.

O strategie pentru gestionarea turismului.

Implicarea părților interesate în gestionarea sitului.

Un angajament privind resursele umane și financiare necesare.

Elaborarea unui plan de inspecții și întreținere pentru a garanta stabilitatea iazurilor colectoare.

Dezvoltarea și punerea în practică a programului.

Scurt istoric

Proiectul minier de la Roșia Montană a stat la baza unora dintre cele mai profunde și longevive mișcări civice care au avut loc în România în ultimii 20 de ani.

Primele proteste au început în 2003 când s-a înființat Asociația Alburnus Maior al cărui scop era lupta împotriva proiectului minier bazat pe cianuri dezvoltat de Roșia Montană Gold Corporation.

În 2005 au fost organizate primele flashmob-uri împotriva ministrului mediului de atunci, Rovana Plumb, și a încercării de emitere a unui aviz de mediu pentru Roșia Montană.

Protestele s-au generalizat în 2013, odată cu încercarea de reglementare legislativă a exploatării miniere. Zecile de mii de oameni ieșiți în stradă sub sloganul „Uniți Salvăm!” au reușit să blocheze legea care permitea exploatarea zăcămintelor de la Roșia Montană.