Brăila: Anchetă după ce un jandarm a luat de pe masă pistolul unui poliţist şi a tras un foc în podea
Procurorii militari cercetează un incident produs în judeţul Brăila. Un jandarm care urma să intre în serviciu a luat de pe masă pistolul unui poliţist şi a tras un foc în podea. Atât poliţistul cât şi jandarmul sunt vizaţi de anchetă, transmite news.ro.
Potrivit IPJ Brăila, un poliţist din cadrul Poliţiei Oraşului Însurăţei s-a prezentat la sediul Poliţiei pentru a intra în serviciu şi a-şi ridica armamentul din dotare.
Poliţistul a primit pistolul şi l-a aşezat pe birou pentru a înscrie în registru ridicarea acestuia, moment în care un jandarm care, de asemenea, urma să intre în serviciu, ar fi luat pistolul de pe birou şi ar fi executat accidental un cartuş în podea.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.
”Poliţiştii au întocmit actele procedurale pentru infracţiunea de uz de armă fără drept, acestea fiind înaintate Parchetului Militar Bucureşti, circumscripţia Constanţa, urmând a fi soluţionat conform prevederilor legale.
De asemenea, faţă de poliţistul în cauză, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila a dispus efectuarea de verificări în vederea stabilirii existenţei/inexistenţei abaterii disciplinare de neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi luării măsurilor legale în acest sens”, a transmis IPJ Brăila.