Sari direct la conținut

Directoarea Centrului de Creşe din Ploieşti, reţinută sub suspiciunea că fura din hrana destinată copiilor / În dosar sunt vizate, pentru acelaşi tip de fapte, şefele a jumătate din creşele din oraş

HotNews.ro
Cresa, Foto: Agerpres
Cresa, Foto: Agerpres

​Directoarea Centrului Creşe din Ploieşti, Angelica Fodor, a fost reţinută într-un dosar în care procurorii prahoveni suspectează că, alături de alte trei angajate, sustrăgea din mâncarea alocată pentru hrana copiilor, transmite News.ro. Şi cele trei angajate au fost reţinute, în urma unor percheziţii.

Fodor, care coordonează creşele din Ploieşti, şi alte trei femei, administrator la trei dintre cele şase creşe din municipiu, au fost reţinute în urma unor percheziţii care au avut loc luni, au declarat, marţi, pentru News.ro surse din administraţia locală, în subordinea căreia se află Centrul de Creşe Ploieşti.

Aceleaşi surse au precizat că în locuinţele celor patru suspecte au fost descoperite cantităţi mari de alimente care ar proveni din materia primă alocată pentru hrana copiilor.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, Andrei Bunea, a confirmat pentru News.ro că procurorii au în lucru un astfel de dosar, fără a face publice date cu privire la infracţiunile vizate în cadrul cercetărilor.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro