Ingrid Alexandra, prințesa de 17 ani a Norvegiei, a zburat cu un F-16, posibil unul dintre aparatele care vor fi vândute României
Prinţesa Ingrid Alexandra a Norvegiei, în vârstă de 17 ani, a zburat la bordul unui avion de luptă F-16 în timpul unei vizite întreprinse la una dintre diviziile forţelor aeriene ale ţării sale, informează DPA, preluată de Agerpres.
Aşezată pe scaunul din spate al avionului de luptă F-16, ea a putut să admire de la mare înălţime zone vaste din nordul Norvegiei sâmbătă, inclusiv Insulele Lofoten, situate la nord de Cercul Polar, a anunţat Familia Regală a Norvegiei.
Înaintea zborului, piloţii care participă la cele mai importante misiuni de apărare a spaţiului aerian al Norvegiei i-au explicat tinerei prinţese o serie de detalii despre activitatea lor, la baza militară din Bodo.
De asemenea, înainte de decolare, prinţesa de 17 ani a trebuit să efectueze un control medical.
Pentru prinţesa Ingrid Alexandra, aceasta a fost cea de-a doua vizită pe care a efectuat-o în acest an într-o bază militară. În noiembrie, ea a vizitat şi sediul trupelor speciale de comando din Rena.
Urcând la bordul unui avion de luptă, Ingrid Alexandra a călcat pe urmele tatălui ei, prinţul moştenitor Haakon al Norvegiei, în vârstă de 48 de ani, care zburat şi el la bordul unui avion F-16 în anul 1991, la vârsta de 18 ani.
Avioanele de luptă F-16 vor fi retrase din flota aeriană a Norvegiei peste câteva săptămâni şi vor fi înlocuite de avioane F-35.
Cea mai mare parte a flotei de F-16 a forțelor aeriene norvegiene, 32 de aparate, vor fi cumpărate de România, restul de 12 mergând către firma americană Draken International.
Ingrid Alexandra ar putea deveni a doua regină a Norvegiei, după 500 de ani
Prinţesa Ingrid Alexandra a Norvegiei, născută pe 21 ianuarie 2004, este fiica cea mare a prinţului moştenitor Haakon şi a prinţesei Mette-Marit.
Ea ocupă locul al doilea, după tatăl ei, în ordinea de succesiune la tronul Norvegiei, ocupat în prezent de regele Harald al V-lea.
Prinţesa Ingrid Alexandra are şi un frate mai mic, prinţul Sverre Magnus, născut pe 3 decembrie 2005, pe care îl depăşeşte însă în ordinea de succesiune la tronul ţării, după adoptarea în 1990 de către Parlamentul norvegian a legii privind aplicarea principiului primogeniturii absolute.
Membră a casei regale de Glucksburg, prinţesa Ingrid Alexandra va deveni cea de-a doua femeie monarh din istoria Norvegiei, după regina Margaret, care a domnit în secolul al XV-lea.