Sari direct la conținut

Cristi Danileț vrea să fie judecător la Curtea Constituțională: "Sunt liber de contract"

HotNews.ro
Cristi Danileț vrea să fie judecător la Curtea Constituțională: "Sunt liber de contract"

Judecătorul Cristi Danileț, aflat în proces cu Consiliul Superior al Magistraturii, care a decis excluderea sa din magistratură, ar vrea un post la Curtea Constituțională, unde mandatele a trei judecători urmează să expire: „Sunt liber de contract”.

  • „Trei posturi de judecători la CCR se vacantează anul acesta. Se întâmplă din trei în trei ani.
  • Nu aș spune „nu” daca mi s-ar propune. Mai ales că acum sunt liber de „contract”. E o poziție înaltă, de unde pot fi ținute în echilibru autoritățile statului și se stabilește compatibilitatea legilor cu actul fundamental al țării. Studiez de mulți ani aceste aspecte, pozițiile mele în acest domeniu sunt publice, articolele mele apar în publicații științifice prestigioase”, a scris Cristi Danileț, miercuri, pe Facebook.

El mai spune că nu a fost și nu este implicat politic și că „legea este singura sa politică”.

Cum a fost exclus din magistratură Cristi Danileț

În 13 decembrie 2021, Secţia pentru judecători în materie disciplinară a CSM a decis excluderea din magistratură a judecătorului Cristi Danileţ de la Tribunalul Cluj, pentru „manifestări pe care le-ar fi avut pe mai multe reţele de socializare”.

Decizia de excludere din magistratură a lui Danileț – considerat unul dintre magistrații reformiști, care au protestat în stradă față de modificarea legilor justiției de către PSD – a fost luată cu votul judecătorilor Bogdan Mateescu, Lia Savonea, Simona Marcu, Mariana Ghena și Nicoleta Țînț, au declarat surse oficiale pentru HotNews.ro. Împotrivă au votat Mihai Bălan și Andrea Chiș, în timp ce Gabriela Baltag și Evelina Oprina au propus sancționarea lui Danileț prin reducerea salariului.

Magistratul spunea că i se impută două filmulețe postate pe TikTok: într-unul taie gardul viu de acasă, iar în celălalt curăță o piscină.

În 14 decembrie, CSM a adoptat o hotărâre privind suspendarea judecătorului până la finalizarea dosarului privind excluderea lui Danileţ. Judecătorul a solicitat suspendarea, până la pronunţarea instanţei de fond, a executării acestei decizii din 14 decembrie.

În 7 martie, Curtea de Apel Alba Iulia a respins cererea judecătorului Danileţ de suspendare a deciziei Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost suspendat până la judecarea pe fond a hotărârii de excludere din magistratură. Decizia nu este însă definitivă.

Până la strămutarea dosarului la Alba Iulia, au existat două decizii ale instanţei supreme şi două ale Curţii de Apel Cluj prin care magistraţii au susţinut că nu au competenţa să judece cererea lui Danileţ privind suspendarea deciziei CSM.

În urma deciziei CSM, Danileț nu mai are dreptul de a judeca, adică de a merge la serviciu și nici nu mai primește salariu.

Bătălia pentru posturile de judecător la CCR

În 9 iunie expiră mandatele a trei judecători de la Curtea Constituțională:

  • Valer Dorneanu, președintele CCR, numit în 2013 de Camera Deputaților, cu sprijinul PSD
  • Mona Pivniceru, numită în 2013 de Camera Deputaților, cu sprijinul PNL.
  • Fostul șef al DNA Daniel Morar, numit în 2013 din partea Președinției

Potrivit înțelegerii politice PSD, PNL și președintele Klaus Iohannis vor nominaliza fiecare câte un nou judecător la Curtea Constituțională.

Sursele HotNews precizau încă de la sfârștiul lunii februarie că în interiorul PNL sunt mai mulți doritori pentru postul de judecător constituțional, între care liderul de la grupul senatorilor liberali Daniel Fenechiu, președinta comisiei Juridice din Senat, Iulia Scântei, și deputatul Ioan Cupșa.

De partea cealaltă, PSD va nominaliza un judecător CCR în locul lui Valer Dorneanu. Potrivit surselor HotNews.ro din interiorul PSD, funcția este dorită de senatorul Robert Cazanciuc. Ar fi luat în calcul și Bogdan Licu, prim-adjunctul procurorului general Gabriela Scutea.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro