Cum au încercat oamenii de-a lungul istoriei să devină nemuritori

Primul împărat al Chinei, Qin Shi Huangdi, ordonase administrației sale să găsească și să îi aducă elixirul nemuririi, potrivit unor texte descifrate recent de specialiștii chinezi.

Întâlnirea lui Qin Shi Huangdi cu Xu Fu

Textele au fost descoperite în anul 2002, pe fundul unei fântâni din provincia Hunan, din centrul Chinei și au fost descifrate parțial până în prezent. Experții au descifrat un decret care ordonă căutarea elixirului vieții veșnice în tot imperiul, dar şi unele dintre răspunsurile – mai degrabă stânjenitoare – ale autorităţilor locale, speriate că nu vor reuşi să îi ofere satisfacţie temutului monarh. El însuși scăpase dintr-o serie de atentate, iar predecesorii lui nu depășiseră un an de domnie. El a unificat China (numele lui Qin se pronunță „Chin”) și devenise cel mai puternic om al vremii. Cum să nu devină nemuritor?

Qin a fost fără îndoială un reformator social și economic, dar și-a avut „umbrele”sale. Brusc, în 213 î.Hr. a declarat că toate cărțile care se opuneau noului său sistem urmau să fie arse.Cronicile vremurilor trecute au fost distruse; istoria avea să înceapă din nou. Numai documentele despre care se crede că ajută la prelungirea vieții au fost scutite de ardere. Mai precis cele de divinație și de medicină. Restul au fost interzise iar deținerea lor a fost considerată o infracțiune capitală.

Într-o zi, a întâlnit un înțelept pe nume Xu Fu, care a pretins că știe secretul nemuririi. Doar că secretul se află într-unul din cei 3 munți din Marea Galbenă.

Foarte entuziasmat, Primul Împărat l-a însărcinat pe Xu Fu să conducă o expediție pentru a găsi acest elixir. Magicianul a pornit cu trei mii de băieți șiși fete fecioare – doar cei neprihăniți pot primi licoarea magică. După câțiva ani, Xu Fu s-a întors fără liucoare, dar cu mult mai puține fecioare și cu o notă de plată uriașă. A fost executat de împărat. Qin a murit după ce a băut repetat mercur, o substanță despre care era convins că prelungește viața. Din păcate, nu era așa.

Alte personaje celebre și remedii în căutarea nemuririi

Diane de Poitiers, considerată cea mai frumoasă femeie a vremii sale, a fost amanta regelui Henrich al II-lea. Era convinsă că aurul era asociat cu nemurirea, așa că dădea pe gât câte o dușcă de aur zilnic. Nu prea i-a ajutat.

A apărut apoi căutarea pietrei filosofale, care transformă totul în aur și dăruiește viață veșnică. Povestea stă și la baza legendei care a inspirat primul volum din seria „Harry Potter”.

Alt remediu care urma să te facă nemuritor era sângele celor mai tineri. În 1492, papa muribund Inocențiu al VIII-lea a fost injectat cu sânge de copii, punând în practică recomandarea lui Marsilio Ficino ca bătrânii să sugă sângele tinerilor „ca niște lipitori” pentru a întoarce ceasul biologic. (recomandarea lui Ficino era să amesteci sângele cu apă fierbinte și zahăr.) N-a ținut nici asta.

După vreo 200 de ani, un eminent neurolog venit cu o altă idee: dacă îți implantezi testicule de câine, întinerești cu fix 30 de ani. Alt chirurg întreprinzător a spus că nu cele de câine, ci alea de maimuță (vezi tratatul „Viața; un studiu al mijloacelor de restabilire a energiei vitale și de prelungire a vieții ”)

În apogeul celui de-al Doilea Război Mondial, Heinrich Himmler s-a angajat într-o căutare pentru a găsi Sfântul Graal

Căutarea nemuririi s-a extins până și în cea mai întunecată perioadă a secolului al XX-lea. În apogeul celui de-al Doilea Război Mondial, liderul nazist Heinrich Himmler s-a angajat într-o căutare pentru a găsi Sfântul Graal. Șeful SS era convins că Graalul îi va oferi abilități supraomenești, inclusiv viața veșnică. Himmler nu a găsit niciodată Graalul; a murit în 1945 când a înghițit o pastilă cu cianură după capturarea lui de către britanici.

Dar, uitați de basmele medievale. Mai nou, se discută de programarea celulară sau de „bio-hacking”, fără să mai amintim de criogenare.

Undeva în Silicon Valley, un bărbat se trezește devreme odată cu răsăritul soarelui. După o sesiune de meditație de două ore, pleacă pentru a cheltui mii de dolari pentru cel mai recent răsfăț: injecțiile cu celule stem. Practicianul clinicii îl asigură că îndepărtarea celulelor stem din măduva osoasă și injectarea lor în alte țesuturi va reduce din starea lor de oboseală și chiar îl va întineri. Are încredere în cuvântul medicului, la fel cum are încredere că pulverizarea cu nicotină în gură îi va oferi bucuria unei țigări adevărate fără efectele ei secundare negative.

Când se retrage noaptea, echipat cu tablete de melatonină și ochelari care blochează lumina albastră pentru a se asigura că ciclul său de somn nu este perturbat, este mulțumit de realizările zilei. A mai făcut un pas mic spre obiectivul său.

Știința modernă a deschis o varietate de noi modalități de a-ți îmbunătăți viața, iar cei ultra-bogați adoptă noile tehnologii în încercarea de a-și prelungi propria viață. Dar ceea ce nu se spune adesea este că știința modernă a dezvăluit și partea mai întunecată a extinderii longevității: compromisurile fiziologice .

2003 a adus finalizarea Proiectului Genomului Uman, despre care se credea că ar avea răspunsuri pentru rezolvarea multor boli legate de vârstă prin identificarea genelor cheie care le-au cauzat. Cu toate acestea, răspunsul pentru evitarea deteriorării care vine odată cu vârsta a rămas evaziv.

La granița dintre science-fiction și pionieratul științei se află idei tehnologice interesante.

Tehnologia ne poate ajuta deja să detectăm defectele legate de vârstă, dar are potențialul de a deveni și mai buni: ce se întâmplă dacă am fi capabili să ocolim complet compromisurile biologice?

Interfețele creier-mașină sunt deja utilizate sub formă de implanturi care ne pot restabili simțurile slăbite. Există și implanturi cerebrale care permit persoanelor cu dizabilități să controleze de la distanță computerele. Neuralink își propune să ducă acest lucru și mai departe, conectându-ne la dispozitive electronice, internet și chiar cu alți oameni. În esență, toți am avea la îndemână informații enciclopedice și am fi capabili să comunicăm telepatic unul cu celălalt.

Pentru a face posibilă această îmbunătățire remarcabilă, o interfață creier-mașină ar fi injectată în fluxul nostru sanguin și va călători către creier. Acolo s-ar autoasambla într-o structură asemănătoare cu o plasă în exteriorul cortexului cerebral, împletind tehnologia în nucleul inteligenței și simțirii noastre.

În ciuda caracterului invaziv al implanturilor Neuralink, există deja o mulțime de indivizi sănătoși care sunt dornici de o astfel de îmbunătățire artificială. Unii au ajuns chiar atât de departe încât și-au făcut o intervenție chirurgicală doar pentru a instala un gadget. Iar acesta poate fi doar începutul.

Nebunia criogenării

Mai există indivizi bogați, cum ar fi antreprenorul Dmitri Itskov, devotați ideii de a fuziona cu un computer. Itskov vede interfețele creier-mașină doar ca un prim pas , finalul drumului culminând cu un creier artificial care adăpostește o personalitate umană care controlează un avatar.

În ianuarie 1967, James Bedford era primul om supus unei proceduri de criogenie, în Statele Unite.

În lume, numai trei companii comercializează criogenia: două sunt americane – Alcor și Cryonics Institute -, iar cea de-a treia este rusească: KrioRus. În funcție de opțiunile alese, sunt conservate numai capul (pentru cei care mizează pe faptul că medicina viitorului le va putea da un corp nou-nouț) sau corpul întreg. .

Dificultatea tuturor acestor eforturi este că ele sunt un exemplu de știință, probabil condus nu atât de dorința de o mai bună înțelegere a universului sau de îmbunătățire a umanității, cât de profitul personal și câștigul individual.

Dacă vom găsi vreodată o modalitate de a depăși compromisurile fiziologice care împiedică nemurirea, sau dacă vom putea într-adevăr să reproducem conștiința umană într-un computer, sunt întrebări prea dificile pentru a ne răspunde încă.

Surse utilizate:

Cărți: A. G. Long – Death And Immortality In Ancient Philosophy; T Ryan Byerly (editor) – Death, Immortality, and Eternal Life;Peter Ward- The Price of Immortality

Articole din: the Conversation, Medium.com, Livescience.com, Qz.com