Sari direct la conținut

Ucraina face presiuni pentru a fi invitată în NATO / Mark Rutte se menține prudent în a promite un calendar, în timp ce Kremlinul continuă să își repete amenințările

HotNews.ro
Ucraina face presiuni pentru a fi invitată în NATO / Mark Rutte se menține prudent în a promite un calendar, în timp ce Kremlinul continuă să își repete amenințările
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski se întâlnește, la Kiev, cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, 3 octombrie 2024. Sursa foto: Ukraine Presidency via Bestimage / Bestimage / Profimedia

Cu mai puțin de două luni înainte de întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă, Ucraina a făcut marți presiuni asupra țărilor NATO să invite țara invadată de Rusia să li se alăture, dar miniștrii de externe ai Alianței trag de timp și amână să stabilească un calendar, în timp ce Rusia insistă că o posibilă aderare a Kievului ar constitui o amenințare „inacceptabilă” pentru Kremlin, relatează AFP.

„Singura garanție reală” de securitate pentru Ucraina este apartenența „deplină” la NATO, a reamintit marți diplomația ucraineană. Această aderare ar constitui o amenințare „inacceptabilă” pentru Rusia, a răspuns Kremlinul.

„O astfel de potenţială decizie este inacceptabilă pentru noi, pentru că ar constitui un eveniment ameninţător pentru noi”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în cadrul unui briefing, în ziua unei reuniuni a miniştrilor de externe din NATO la Bruxelles.

Secretarul general al NATO Mark Rutte a reiterat, în acest context, prudent poziția de principiu a Alianței. Procesul care duce la aderarea Ucrainei este „ireversibil”, a reamintit el presei, fără a menționa însă un calendar.

Totuși, ministrul de externe ucrainean Andrii Sîbiga intenționează să reitereze acest mesaj în timpul unei cine de lucru la Bruxelles cu cei 32 de omologi ai săi din NATO, fără să-și facă iluzii cu privire la șansele sale.

Ucraina vede în aderarea la NATO garanții de securitate într-o eventuală negociere a păcii cu Rusia

Ucraina dorește să abordeze o eventuală negociere de pace cu Rusia dintr-o poziție de forță și cu suficiente garanții de securitate. Și pentru ea, o invitație de a adera la NATO este de departe cea mai bună garanție împotriva Rusiei.

Mai multe țări ale Alianței, conduse de Statele Unite, sunt totuși reticente în a lua această „decizie monumentală”, așa cum a descris-o un diplomat de la Bruxelles.

Oficialii americani recunosc în mod privat că o astfel de invitație este puțin probabil să aibă loc cu doar câteva săptămâni înainte de începerea celui de-al doilea mandat al lui Trump în ianuarie.

„Un astfel de gest înainte de sosirea noii administrații l-ar înfuria pe Trump și ar avea imediat o viziune opusă”, recunoaște un diplomat european NATO.

Această decizie va dura timp și subiectul va fi pus pe masă cu adevărat abia anul viitor, înainte de summitul Alianței programat la sfârșitul lunii iunie la Haga, crede alt diplomat.

Dar până atunci, este esențial să ne gândim la garanțiile pe care NATO, sau cel puțin unii dintre membrii săi, le-ar putea oferi Ucrainei, mai ales într-un moment în care perspectiva negocierilor de pace pare mai apropiată, potrivit acestei surse.

Rutte vrea o poziție de forță pentru Ucraina la negocieri, deși unele state europene vor mai mult

Donald Trump a promis că va face pace în Ucraina „în 24 de ore”, dar fără a spune cu adevărat cum intenționează să o facă.

Țările europene din NATO se tem să nu fie lăsate în afara unei posibile negocieri și mai multe dintre ele caută modalități de a-și asigura un loc la masă, au explicat diplomații NATO.

Iar unele dintre aceste țări nu exclud trimiterea de trupe pe teritoriul ucrainean, de exemplu pentru a monitoriza stabilirea unei posibile încetări a focului, au indicat acești diplomați. 

Totuși, această discuție nu are loc în cadrul NATO, ci între aliații europeni. Subiectul nu va fi așadar pe ordinea de zi marți și nici miercuri, a doua zi a acestei întâlniri ministeriale de la sediul NATO.

„Întâlnirea se va concentra asupra modului de a se asigura că Ucraina, atunci când decide să intre în negocieri, o face dintr-o poziție de forță”, a asigurat Rutte marți.

Pentru că, a subliniat el, „frontul se deplasează de la est la vest, și nu de la vest la est”. Armata rusă a susținut din nou marți cucerirea a două sate din regiunile ucrainene Donețk și Zaporojie, unde trupele sale, mai numeroase decât cele de la Kiev, se află în ofensivă și câștigă teren pe întreg frontul la o viteza nemaivăzută din martie 2022.

„Rusia nu oferă cadouri și noi putem garanta pacea doar prin forță: forța armelor noastre, diplomația și cooperarea noastră”, a îndemnat Zelenski luni la Kiev, alături de cancelarul german Olaf Scholz.

Washingtonul a anunțat luni un ajutor militar suplimentar pentru Ucraina, în valoare de 725 de milioane de dolari și care include rachete și mine antipersonal, potrivit secretarului de stat al SUA Antony Blinken.

În timpul unei întâlniri NATO de săptămâna trecută la Bruxelles, Ucraina a cerut sisteme de apărare antiaeriană capabile să o protejeze de noua rachetă balistică rusă Oreșnik lansată de Moscova.

Aceste sisteme includ THAAD american sau sistemul Arrow dezvoltat de Statele Unite și Israel.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro