Sari direct la conținut

Sfidează Nehammer România prin vizita în Bulgaria? Răspunsul lui Bogdan Aurescu / „E prematur să vorbim de un calendar de aderare la Schengen”

HotNews.ro
Schengen și Austria, Foto: Blitzkoenig / Dreamstime.com
Schengen și Austria, Foto: Blitzkoenig / Dreamstime.com

Este prematur să vorbim despre un calendar de aderare a României la Schengen, a declarat, luni, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu. Întrebat dacă consideră că prin vizita sa în Bulgaria cancelarul Austriei sfidează România, Aurescu a spus că nu a „simțit o sfidare”, și „mai degrabă o încercare de a atenua o percepție de izolare a Austriei pe plan european”, în urma votului din decembrie de ținere a României, alături de Bulgaria, în afara spațiului european de liberă circulație.

Bogdan Aurescu a făcut aceste declarații într-o intervenție la Digi 24, el spunând că astăzi, la Bruxelles, la prima reuniune din acest an a șefilor diplomațiilor din statele membre UE, a avut discuții cu omologii săi, care l-ar fi asigurat că sprijină România să intre în Schengen.

„Este prematur să vorbim despre un calendar de aderare”

  • „Germania ne susține în mod ferm și activ și dorește să facă demersuri pe lângă Austria. Am primit asigurări de sprijin activ și din partea Belgiei, Italiei, am discutat și cu colegul din Croația, cu Spania, cu Suedia. (…)
  • Toți acești miniștri de Externe susțin în mod ferm aderarea României la Schengen”, a declarat Aurescu.

El a mai susținut că a primit asigurări de la omologul său din Suedia privind începerea „consultărilor” pe care președinția suedeză a Consiliului UE vrea să le organizeze cu statele care se opun aderării României și Bulgariei la Schengen. Este vorba despre Austria și Olanda.

  • „Este foarte important ca aceste consultări pe care le va începe Suedia să ajunga la concluzii și apoi să vorbim despre un calendar. Este greu de estimat că Austria își va schimba poziția înaintea alegerilor interne (n.r.- de la sfârșitul lunii ianuarie).
  • Este prematur să vorbim despre un calendar de aderare”, a mai afirmat Aurescu.

Ministrul de Externe a mai spus că o estimare a calendarului de aderare e greu de făcut și în condițiile în care Bulgaria trebuie să convingă Olanda: „Nu trebuie să uităm că Bulgaria mai are de discutat şi cu Olanda, nu doar cu Austria. Prin urmare, există o serie de solicitări din partea Olandei care trebuie să îşi găsească un anumit răspuns din partea autorităţilor de la Sofia”.

„Austria nu a cerut nimic din partea României, să facă ceva sau să nu facă ceva”

Bogdan Aurescu a amintit că săptămâna trecută a discutat cu omologul său austriac, Alexander Schallenberg, căruia i-a transmis că „România este deschisă să discute atât cu Austria, cât şi împreună cu Comisia Europeană şi cu ceilalţi parteneri, pentru a găsi un răspuns la solicitările pe care Austria le-a adresat către Comisia Europeană”.

  • „Austria nu a cerut nimic din partea României, să facă ceva sau să nu facă ceva, și are mai degrabă solicitări trimise către Comisia Europeană, pentru a fi mai receptivă” la problemele legate de migraţie pe care le are Austria”, a afirmat ministrul român de Externe.

Va schimba ceva vizita pe care Nehammer o face în Bulgaria?

Bogdan Aurescu nu crede că vizita în sine pe care cancelarul Austriei o face luni în Bulgaria poate schimba ceva.

Întrebat dacă consideră că prin vizita sa în Bulgaria cancelarul Austriei sfidează România, Aurescu a spus că nu a „simțit o sfidare”:

  • „Nu am simțit-o ca o sfidare, ci mai degraba o încercare de a atenua o percepție de izolare a Austriei pe plan european în urma votului din decembrie, în condițiile în care toate statele susțin aderarea României.
  • Și există și percepția că a fost afectat principiul unității europene”.

Cancelarul Austriei Karl Nehammer și ministrul de Interne Gerhard Karner se află luni în Bulgaria, unde au survolat din elicopter, alături de preşedintele Rumen Radev şi de ministrul de Interne Ivan Demergiev, frontiera cu Turcia, unde Bulgaria a instalat în 2015 un gard din sârmă pentru a opri migranții. Cancelarul austriac susține ridicarea unor garduri solide la frontiera Bulgariei, spunând că această țară este lăsată să apere singură graniţa sa externă a UE de aproximativ 240 de kilometri cu Turcia.

Karl Nehammer a postat pe Twitter câteva fotografii, însoțite de un mesaj în care spune că vizita sa este „dedicată luptei comune împotriva migrației ilegale”.

Înaintea plecării sale în Bulgaria, cancelarul austriac a ținut să transmită că Austria îşi menţine veto-ul faţă de extinderea Spaţiului Schengen „atât timp cât acesta nu funcţionează”.

După votul din JAI din 8 decembrie, atât cancelarul austriac, Karl Nehammer, cât și ministrul de Interne Gerhard Karner au adus ca argument că din cei peste 100.000 de imigranţi sau solicitanţi de azil ajunși în Austria, 75.000 nu fuseseră înregistraţi nicăieri, iar asta ar fi trebuit să se întâmple la trecerea frontierei externe a UE. Ei au susținut că mulți dintre cei neînregistrați ar fi venit prin România sau Bulgaria, date contrazise de către autoritățile din România.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro