Salvatorii au început coborârea turiștilor blocați la Cabana Capra / Alte șapte avalanșe mai mici s-au produs în zonă
Salvatorii au început, duminică, coborârea celor 60 de persoane blocate la Cabana Capra de pe Transfăgărăşan după producerea unei avalanşe de mare dimensiuni, anunţă Instituţia Prefectului Argeş. În zonă s-au produs și alte șapte avanlanșe mai mici.
„18 militari ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş acţionează în zonă împreună cu alţi 6 militari veniţi din Dâmboviţa, Olt şi Vâlcea. Şase salvatori montani sunt în echipele de intervenţie. 10 poliţişti şi trei jandarmi montani acţionează în aceeaşi zonă. La Capra sunt 60 de oameni. 50 sunt turişti din Bucureşti, Timiş şi Argeş, iar 10 sunt membrii personalului”, se arată într-o informare transmisă de Instituţia Prefectului Argeş.
Avalanşa care a afectat zona Capra are 2 kilometri lungime, aceasta fiind distanţa dintre punctul din care se presupune că a pornit şi locul unde s-a oprit.
„Echipele de salvatori spun că o parte a lovit cabana şi o alta a curs spre parcare şi a afectat maşinile parcate acolo. De asemenea, forţele care intervin astăzi au mai găsit urmele a alte şapte avalanşe de dimensiuni mai mici de unde este drumul închis şi până la Capra”, mai menționează Prefectura Argeş.
Intervenţia pentru evacuarea turiştilor de la Cabana Capra, aflată lângă un sector închis al DN 7C – Transfăgărăşan, a început în cursul dimineţii și poate dura câteva ore, a declarat șeful DSU Raed Arafat la Digi 24.
Potrivit ISU Argeș, la intervenţie participă şi salvamontişti, jandarmi şi angajaţi ai Secţiei de Drumuri Naţionale. De asemenea, pentru evacuarea celor 60 persoane rămase izolate în Cabana Capra, ca urmare a avalanşelor produse în zonă, au fost dislocate două şenilate de la ISU Vâlcea şi ISU Olt şi un UTV de la ISU Dâmboviţa.
Poliţiştii au anunţat că vor verifica modul în care turiştii au ajuns, pe un sector de drum închis circulaţiei, la Cabana Capra de pe Transfăgărăşan.
DN 7C este închis traficului, de la kilometrul 104, încă de la data de 30 octombrie 2022, acest aspect fiind semnalizat prin indicatoare de-a lungul DN 7C, dar şi prin indicator şi barieră la kilometrul 104.
Dacă şoferii care se află cu maşinile la cabana Capra au încălcat interdicţia de a circula pe Transfăgărăşan iarna, ei pot primi amenzi cuprinse între 870 şi 1160 de lei, respectiv 6-8 puncte de penalizare, dar şi suspendarea permisului de conducere pentru 60 de zile. (surse Agerpres, news.ro)