Sari direct la conținut

Stațiunea Moneasa a rămas în beznă. Iluminatul stradal, oprit din cauza facturilor neplătite / Autoritățile își pasează vina

HotNews.ro
Statiunea Moneasa, Foto: Agerpress
Statiunea Moneasa, Foto: Agerpress

Staţiunea Moneasa din județul Arad a rămas fără iluminat public, din cauza unor facturi care însumează aproximativ 32.000 de lei, incluzând penalităţi, pe care primăria comunei nu le-a achitat.

UPDATE Ora 19.00: Compania Enel Energie spune, într-un comunicat, că Primăria Moneasa a plătit suma restantă, iar alimentarea cu energie a fost realuată.

„Alimentarea cu energie electrică a sistemului de iluminat public din comuna Moneasa, întreruptă ca urmare a neplății facturilor, a fost reluată, întrucât Primăria Moneasa a plătit astăzi, 10 februarie 2023, suma restantă. Enel Energie a emis corect facturile în cauză și a informat Primăria cu privire la întârzierile la plată, iar, alături de operatorul de distribuție a energiei electrice din zonă, E-Distribuție Banat, a informat cu privire la deconectare în caz de neplată a acestora”, spun cei de la Enel.

Anunţul a fost făcut vineri de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Arad, Iustin Cionca (PNL):

  • „ENEL a tăiat curentul la Moneasa, pentru că Primăria nu a plătit facturile.
  • Vă reamintesc: Consiliul Judeţean a cerut să preia staţiunea, să o repunem pe picioare, dar am fost refuzaţi. Rezultatul se vede şi nu mă refer doar la bezna care s-a lăsat peste Moneasa.
  • Până acum, Consiliului Judeţean Arad i s-a reproşat că lumea nu merge la Moneasa pentru că drumul până acolo nu este suficient de bun. L-am modernizat şi astăzi este unul dintre cele mai bune din judeţ. Problema adevărată însă nu era drumul, aşa cum se vede.
  • Problema adevărată este modul în care această comună-staţiune este administrată de la nivel local, pas cu pas, spre dezastru”.

Primar: „Ne-au tăiat curentul fără niciun avertisment”

Contactat de Agerpres, primarul comunei Moneasa, Ioan Herbei (PSD), a susținut că furnizorul de electricitate a tăiat iluminatul stradal fără niciun avertisment, pentru facturi pentru care se solicitaseră lămuriri.

  • „De două zile ne-au lăsat în beznă, pentru facturi neplătite în sumă totală de 32.000 de lei. Este vorba de facturi pentru perioada 31 mai – 15 decembrie, care însumează 14.604 lei, şi o altă factură emisă doar pentru octombrie 2022, de 14.960 lei, adică mai mult decât pe şase luni.
  • Noi am cerut lămuriri la ENEL pentru aceste diferenţe, dar şi cu privire la preţul de 2,4 lei pe kw/h la care am fost taxaţi, mult peste tarifele plătite de alte administraţii locale.
  • Fără să primim răspuns şi fără un avertisment, ne-au tăiat curentul, deşi am avut altă dată facturi restante de peste 100.000 lei şi nu au procedat astfel”, a spus edilul, care a adăugat că a semnat un ordin de plată şi aşteaptă reluarea alimentării cu energie electrică.

Primarul a ţinut să răspundă şi la comentariul preşedintelui CJ Arad:

  • „Îi comunic domnului Cionca faptul că staţiunea are doar componente private, în afară de parc şi alei. Dacă domnul preşedinte doreşte să le preia, cu tot dragul le oferim mâine dimineaţă, dar cu condiţia să le îngrijească”.

Viceprimar: Primarul a ignorat somaţiile Enel privind facturile restante

Viceprimarul comunei Moneasa, Constantin Doru Miron (PNL), susţine însă că primarul Ioan Herbei ar fi ignorat mai multe somaţii privind facturile neplătite către Enel şi că a fost înştiinţat de companie că urmează deconectarea reţelei de iluminat stradal, situaţie la care s-a ajuns în staţiunea Moneasa în urmă cu două zile.

Viceprimarul a declarat pentru Agerpres, punând la dispoziţie facturi şi somaţii primite de Primăria Moneasa de la Enel, că şi în toamna anului trecut comuna a trecut printr-o situaţie similară, pentru că Primăria nu şi-a achitat facturile.

  • „Am mai avut curentul tăiat din cauza facturilor neplătite, în toamna anului trecut, episod care a durat aproape două săptămâni. Consider că există o proastă gestionare a banilor în Primărie. Suntem o comună mică, cu 750 de locuitori şi avem 12 angajaţi la Primărie, dar plătim 10.000 de lei pe lună facturile la telefoanele mobile, pentru că sunt 90 de abonamente active. Cred că ar trebui tăiate astfel de cheltuieli, ca să putem face faţă facturilor la utilităţi şi să nu îi mai lăsăm pe oameni în întuneric”, a declarat viceprimarul.

El a mai spus că primarul a plătit abia vineri facturile restante, după ce presa a scris că staţiunea Moneasa a rămas în întuneric, dar că „reluarea alimentării cu energie electrică a reţelei de iluminat public se va face abia peste câteva zile, după ce banii intră în conturile Enel”.

ARHIVĂ COMENTARII
DrNRazvan • 2024-03-28 18:26:38
si victimele din 89 si de la mineriade nu sunt discriminate de statul asta mafiot care ii apara pe securistii teroristi speciali made in PCR?
13 8
Lulescu • 2024-03-28 18:29:13
imi pare rau pentru parintii cu copii cu probleme, dar solutia de a nu avea clase si personal dedicat, specializat este tragica pentru toti cei implicati, parinti , educatori, copii cu si fara nevoi speciale.
3 21
ParaDoxis • 2024-03-28 18:43:37
Corect ! Este adevărat că trebuie să existe egalitate de șanse pentru copii cu probleme ! Dar un astfel de copil poate ține pasul cu greu față de copii fară astfel de probleme ... din pacate ! :( Asta este realitatea și trebuie ținut cont de ea !
8 14
[deleted] • 2024-03-28 18:37:11
Acest comentariu a fost șters.
17 9
Stefan78 • 2024-03-28 18:43:22
Pai nu-i asa. Cei cu nevoi speciale sa fie in scoli speciale. Distrugem pe cei normali si le acordam mai putina atentie ca avem 1 sau 2 care acapareaza totul... Asa cum doamna vrea ce este mai bun pt copilul ei si restul parintilor doresc la fel.
19 21
WonderLady • 2024-03-28 18:59:01
"Distrugem pe cei normali.." Tu te auzi ce zici??? Fyi - statul prin lipsa unui sistem educațional decent iti distruge tie copiii, nu un biet copil cu nevoi speciale,care are tot dreptul din lume sa se afle intr-o clasa cu copii "normali". Fereasca....
13 16
Stefan78 • 2024-03-28 20:02:05
Copilul meu are drepturi la fel ca si cel cu nevoi speciale. Mai lasati-ma cu abureala asta. Cel cu nevoi speciale sa mearga la o scoala speciala care ii poate asigura acele nevoi. Nu poti ingradi dreptul unor copii in folosul altora.
14 17
ParaDoxis • 2024-03-28 21:09:45
Partea proastă este că și anume copilul cu nevoi speciale face eforturi ca " să se țină " după ceilalți ... si iar apare un complex nefericit ... pentru ca el isi da seama ca nu este ca si ceilalti copii si e posibil ca sa se inchisteze si mai rau in propriul sine si astfel sa se accentueze mai rau problema ! :( E dificilă situația si trebuie apelat la cineva care chiar se pricepe !
2 10
Tugurlan • 2024-03-28 19:02:48
Nu e deloc asa. Spectrul autist este extrem de complex. Nu sunt toti pt scoli speciale ca asa vrei tu pt ca si parintii copiilor respectivi platesc taxe si impozite, iar unii copii au potential senzational. Baiatul meu citea si scria la 2 ani, rezolva ecuatii simple de gr 2 la 4 ani, dar la 7 ani era refuzat de mai toate scolile (de stat sau private). A avut un diagnostic de Asperger(autism usor) la 3 ani. Am gasit pana la urma intelegere la o scoala de stat unde e si acum, de 7 ani, si e printre primii in clasa. Si dupa 7 ani de terapii, multe aiurea si neaplicate corect, care au costat cat 3 garsoniere in Buc pana acum cativa ani. In afara statul de sprijina si suporta aceste terapii.
4 20
Stefan78 • 2024-03-28 20:05:02
Asa si astia restul nu platim taxe sau ce ? Ori copilul tau are mai multe drepturi decat restul ? In momentul in care cei cu nevoi speciale consuma mai multe resurse din timpul clasei decat restul, nu este ok pentru ceilalti.
13 12
Tugurlan • 2024-03-28 20:23:45
Tocmai asta voiam sa-ti zic, nu se aplica tuturor. Nu a avut nici o nevoie speciala, e 100% normal pt ca a trait in normalitate, nu intr-un mediu special. Nu o sa stea doamna cu un astfel de copil 75% din timp daca asta e temerea ta.
2 11
unuldinnoi • 2024-03-28 20:47:09
Mergand pe logica ta...si tu platesti taxe si el plateste taxe... deci egalitate => are dreptul sa fie intr-o scoala normala.
4 7
elat • 2024-03-29 09:44:02
Daca copii cu nevoi speciale sunt in scoala speciala, sau daca copii sunt in scoala normala, vor consuma mai multe resurse. Exista un buget cu limit, un numar limitat de profesori, etc. Clar, pentru o parte din copii cu nevoie speciale, este necesar sa avem un sistem de scoli speciale, ca ar putea fi disruptive. Dar vor consuma si acolo resurse enorme. Intrebarea este, din perspectiva mea, daca ti se pare corect sa avem un sistem in care copii cu nevoi speciale nu primesc nicio educatie, si nu au nicio sansa in viata la nimic
0 1
Annona • 2024-03-29 08:47:34
Este adevărat, și eu cunosc un caz similar. Problema este, după părerea mea, la diagnostic. De ce a fost diagnosticat? Și copila de care spun la fel. Are 10 ani și este o fetiță absolut normala, tot printre primii din clasa. De ce azi pentru orice uitătură in gol se găsește cineva care sa diagnosticheze cu Aspenger ? Pentru fiecare caz ca al dumneavoastră sau cel cunoscut de mine, există poate alte 2, 4 cazuri de copii pentru care diagnosticul a fost o condamnare, părinții și-au pierdut speranțele (poate chiar interesul!), copiii au fost ostracizați.. În copilăria mea erau tot soiul de copii, nu considera nimeni că avea vreunul vreo boala sau altceva doar pentru că era atipic.
2 0
unuldinnoi • 2024-03-28 21:02:50
Cum ii "distruge"??? Eu am patit pe propria piele cu copilul...ca nu vroiam sa cotizez cat un minigrup de "elita" de parinti - profesoara se concentra pe cei 3-4 elevi la care parintii dadeau atentii "mai vizibile". Restul.... Ah si erau doar 1-2 copii care chiar trageau sa invete, dar aceea erau exceptiile clasei. Sti ce spune legea (elaborata de Ministerul Familiei, Tineretului...)? Primaria e obligata sa plateasca un asistent personal (unde e cazul) si Scoala trebuie sa ii permita accesul in unitatea de invatamant. Tocmai pentru a il ajuta pe copil si a ii usura munca invatatorului. In scoala in care inv. copilul nu am auzit de asa ceva pentru cei cu CES.
4 4
Lulescu • 2024-03-29 00:16:34
de aia exista DNA
2 3
lildroplet • 2024-03-28 18:58:54
cu cefele late la conducere, alte pesede, romania va stagna mereu. Este peste intelegerea politicienilor actuali ca noi ca societate suntem mult mai moderni decat pot gandi ei.
2 7
SiktirMukles • 2024-03-28 19:06:16
Imaginati-va ca la ora de sport participa si un copil cu "nevoi speciale" (cu un handicap fizic, dar acum e incorect politic sa-i spui handicapului handicap, e insulta) si ca toata ora de sport trebuie desfasurata astfel incat si copilul special sa faca fata, deci la alt tempo, alte probe, alta dificultate. Acum inlocuiti sportul cu orice alta disciplina, mate, fizia, istorie etc. Da, de-asta olimpiadele sunt olimpiade si jocurile paralimpice sunt... altceva.
13 10
2mai • 2024-03-28 19:27:55
Cred că nu înțelegeți foarte bine despre ce este vorba în articol. Vedeți că mulți din acești copii speciali pot avea niște abilități excepționale. Pot citi sau scrie de foarte timpuriu, pot avea o memorie ieșită din comun, pot efectua calcule complexe etc. Vedeți că și un copil supradotat are nevoi speciale. Însă sistemul românesc bazat pe numiri politice de sus până jos nu este pregătit să aibă grijă de niciun copil. Nici de cei "normali", nici de cei "speciali". Dovadă este faptul că elevii români sunt ultimii din la Europa la testele standard de citire sau matematică. Ultimii. Este vina copiilor speciali, așa-i?
10 6
Dorel Hepifanel • 2024-03-28 20:35:21
Nu ați lucrat vreodată în învățământ, așa este? Incluziunea este o mare prostie. Minte atât copilul cu nevoi speciale, cât și părinții. Pentru asemenea suflete, este necesară o abordare inedită, specială, adaptată la nevoile lor. Ar trebui să existe centre speciale, cu profesioniști, dotate corespunzător. Incluziunea se poate realiza prin activități și proiecte comune cu persoanele și copiii normali (nu "tipici", ci normali). Părinții care, din nefericire, sunt aparținătorii unui suflet de copil cu nevoi speciale, tocmai pentru asemenea centre și specialiști să se lupte, nu pentru minciuna "incluziunii".
3 16
gigilu • 2024-03-28 20:21:25
Ne tot imaginam ca Romania va fi candva o tara civilizata in care cetatenii sa fie tratati cu respect compasiune si intelegere insa realiatea ne zdrobeste si ne arata limitarile speciei.Ce vina are copilul cu dizabilitati ai carui parinti platesc taxe statului si de ce trebuie ei sa fie tratati cu siktir de catre semeni si cei care au obligatia si sunt platiti sa ii ajute? Cum se poate ca in tari ca Danemarca, Suedia, Norvegia Germania, Franta, Austria , Italia sa existe solutii si in Romania nu? Cu ce sunt diferiti oamenii in afara de faptul ca vorbesc limbi diferite?
6 5
bilbofil • 2024-03-29 08:03:56
Un copil cu nevoi speciale, care nu are parte de abordarea specială de care are nevoie și este azvîrlit la un loc cu copii cu alte nevoi și așteptări are el însuși de suferit. Fie nu își va da seama de nevoile speciale decît atunci cînd va termina educația formală și va constata că este nepregătit pentru parcursul profesional și social la care se aștepta, fie se va simți imediat o povară sau chiar exclus de niște colegi cu alte provocări și interese. Sau vorbim doar despre confortul părinților care, adevărat, trebuie să aibă unde să-și parcheze copilul cît sînt la serviciu?
3 3
[deleted] • 2024-03-28 19:23:19
Acest comentariu a fost șters.
5 3
zgubilitix • 2024-03-28 20:24:13
Pfffff.... nu ma mir ca sistemul este asa cum este, citind si comentariile de aici. Felicitari mamei ca nu tace, ci face publica situatia ei.
6 11
mmagic • 2024-03-28 23:08:38
Daca vor copii cu nevoie speciale sa vina la scoli normale atunci cand vin trebuie sa nu mai fie vazuti si tratati ca niste copii speciali ci ca niste copii normali. Sunt satul pana peste cap de copiii cu nevoi speciale care pur si simplu le distrug orele copiilor normali si nu patesc nimic, nici ei, nici parintii specialilor. Vor sa fie educati la scoli normale atunci daca specialul se comporta ca un "nebun" in toata regula atunci sa fie tratat ca un "nebun", nota minima la purtare, mutat la alta scoala. Chiar nu merita copii normali sa fie pedepsiti.
3 11
the_epic_joker • 2024-03-29 00:12:34
Belgia. Bruxelles. Stiti voi, acolo unde e Sodoma si Gomora dupa mintea unora. Baiatul meu are un coleg de clasa cu acelasi diagnostic precum copilul din articol. Totul e in regula, e un copil "normal" ca ceilalti. Profesorii stiu cum sa se ocupe de el si nici unul din ceilalti copii nu e deranjat sau are parte de mai putina atentie. Copiii nu stiu a discrimina, asta vine doar de la parinti. Romania e o tara minunata daca esti "normal". Cand nu mai esti, poti sa si mori ca nimanui nu-i pasa.
6 5
bilbofil • 2024-03-29 08:08:24
Copiii știu cum să discrimineze, fără discriminare, strămoșii noștri nu ar fi deosebit agresorii de membrii propriei comunități. Pregătirea cadrelor didactice în primul rînd, determinată de preocuparea cetățenilor-părinți pentru existența unui sistem adaptat neviilor tuturor pot genera diferența.
3 1
All123 • 2024-03-29 10:22:24
Pe langa cei diagnosticat, ce te faci cu cei nediagnosticati? Ca sunt destule "mame" care nu vad ca copilul lor are tulburari, crize daca nu ii convine ceva etc. Dar care a uns unde trebuie ca sa ia adeverinta medicala..Apoi vin si ameninta in scoala pe toata lumea ca "le provoaca" odrasla si de-aia e sigurul din clasa care musca, tipa si vorbeste oricand are chef, ba chiar si tipa daca nu e bagat in seama. Acesti copii ar trebui evaluati de unitatea de invatamant, si, daca nu sunt o povara pentru ceilalti (nu tulbura orele de curs) cu siguranta vor fi primiti. Invatatorii nu si-au luat slujba asta ca sa aiba grija de cei cu nevoi speciale. Plata lor este la un nivel execrabil! Rusine Csaba
0 3
shoarecu • 2024-03-29 15:38:19
Fiica-mea a avut in scoala primara si apoi cateva luni din clasa a V-a, o colega cu nevoi speciale. Problema unui copil cu nevoi speciale nu este doar ca nu poate tine pasul cu colegii, insa in cazul nostru si deranja orele - vorbea singura,se ridica din banca si umbla prin clasa etc Invatatoarea ii acorda acelui copil cea mai mare parte din timpul orei pt a-i explica lectiile (inclusiv dupa orele de scoala, in timpul afterschool-ului), deci chiar s-a straduit pe partea asta, insa rezultatele acestor eforturi au fost minime. In clasa a V-a, dupa primul semestru , copilul a fost mutat la alta scoala - avand profesori pt fiecare materie, nu a mai putut nicicum sa ramana pe "linia de plutire".
0 0
INTERVIURILE HotNews.ro