Sari direct la conținut

VIDEO Mii de fermieri români au ieșit cu tractoarele pe străzi / Protest față de preţurile de dumping ale cerealelor ucrainene și față de politicile europene / Reacția ministrului Agriculturii

HotNews.ro
Protest fermieri, Foto: AGERPRES
Protest fermieri, Foto: AGERPRES

Mii fermieri protestează vineri în toată țara din cauza preţurilor de dumping ale produselor agricole ucrainene şi împotriva preţurilor practicate la produsele lactate şi la lapte de lanţurile de magazine. Aceștia sunt nemulţumiţi și de soluţia găsită de Comisia Europeană la problemele şi dezechilibrele grave cu care se confruntă sectorul agro-alimentar românesc, pe fondul problemelor cauzate de conflictul armat din Ucraina. Fermierii au ieșit cu tractoarele în unele orașe sau localități, îngreunând circulația.

Fermierii protestează vineri în județele Alba, Arad, Argeş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Buzău, Constanţa, Covasna, Galaţi, Iaşi, Mureş, Olt, Satu Mare, Timiş, Tulcea, Vrancea şi în municipiul Bucureşti.

Sute de vehicule şi utilaje agricole se deplasează cu viteză redusă, în coloană, în mai multe zone ale ţării. În vest, sunt blocate ieşiri de pe autostrada A1 şi două puncte de frontieră, iar în Suceava, DN 29C. La Târgu Mureş, un participant la protest a fost oprit când a încercat să intre cu tractorul pe contrasens, iar apoi protestatarii au încercat să forţeze cordonul forţelor de ordine, scrie news.ro.

Ministrul Agriculturii: Avem o situație grea din cauza unei decizii a Comisiei Europene

O parte dintre fermieri au mers să protesteze și la Ministerul Agriculturii, iar o delegație a acestora a fost primită de Petre Daea.

Daea a susținut că este alături de fermieri și a vorbit despre „o situație frea din cauza unei decizii a Comisiei Europene”:

  • „Ministrul Agriculturii și Guvernul României sunt alături de problemele lor, de fiecare dată am dat sprijinul necesar și îl vom da în continuare
  • Este un moment greu, în care zăngănitul armelor a creat probleme fermierilor români din cauza acestui aflux de cereale, care a făcut ca fermierii noștri să nu-și poate valorifica produsele sau să le valorifice la prețuri mici.
  • Am avut o discuție cu fermierii, mi-au spus problemele, pe care le știam și am anunțat și le-am explicat că sumele venite de la Comisia Europeană în prima tranșă se pun în mișcare imediat. Sunt sume derizorii, dar la acestea din bugetul de stat se adaugă încă atât.
  • Astăzi am publicat actul normativ care stabilește modul de acordare a sumelor pentru fermierii care aveau cereale pe stoc la 1 februarie
  • Nu se dă niciun cent pentru comercianții de cereale.
  • Așteptăm suma suplimentară de la CE, în urma intervenției președintelui Ioghannis
  • Banii la fermieri vor ajunge în 29 de zile din momentul aprobării HG în Monitorul Oficial, care acum e în avizare la ministerele de linie”.

La Suceava, câteva sute de fermieri cu utilaje agricole se deplasează vineri la prânz spre Vama Siret pentru a se solidariza cu protestul de amploare ce se desfăşoară în toată ţara.

Fermierii de la mai multe asociaţii şi-au început deplasarea spre Vama Siret pe E 85, dar au fost redirecţionaţi de poliţişti din cauza blocajelor, continuându-şi deplasarea pe drumul judeţean prin Dărmăneşti – Şerbăuţi, dar şi pe DN 29 A, prin Adâncata – Zamostea – Grămeşti.

Fermierii sunt nemulţumiţi de situaţia din agricultură generată în urma conflictului militar din Ucraina, ce a condus „la o concurenţa neloială cruntă” generată de fluxurile de cereale şi produse agricole din ţara vecină.

Fermieri din Polonia, Cehia și Bulgaria s-au afiliat protestului, a declarat, vineri, Nicu Vasile, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), scrie Agerpres.

El a explicat că acesta este un miting pentru a atrage atenţia asupra politicilor pe care le face comunitatea europeană şi care afectează atât consumatorul cât şi fermierul.

La vama Negru Vodă, pe partea bulgărească, vor fi şi fermierii bulgari, a mai precizat Nicu Vasile.

Circulația din Târgu Mureș, blocată de tractoarele fermierilor

Peste 200 de tractoare şi utilaje agricole au blocat, vineri, circulaţia în municipiul Târgu Mureş, în timpul unui protest al fermierilor nemulțumiți de prețul de dumping ale produselor agricole ucrainene.

Deşi protestul a fost autorizat să se desfăşoare pedestru în faţa Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş, iar tractoarele şi utilajele agricole să fie staţionate în două zone bine delimitate, în urma presiunii exercitate de fermieri prin blocarea unor artere principale de circulaţie din Târgu Mureş, s-a permis desfăşurarea protestului motorizat în centrul municipiului.

Preşedintele Asociaţiei Judeţene a Crescătorilor de Taurine, Iacob Boca, cel care a obţinut autorizaţia pentru protest, susţine că nu ştia despre intenţia fermierilor de a forţa pătrunderea cu tractoare în centrul municipiului Târgu Mureş, dar că îşi va asuma orice consecinţă, mai ales că fermierii sunt disperaţi şi riscă să intre în faliment.

Boca susține că permiterea importurilor de grâu din Ucraina a fost „o joacă urâtă” şi „a băgat în faliment toată ţară”, întrucât România trebuia să fie ţară de tranzit pentru produsele din Ucraina, nu piaţă de desfacere.

„Au cumpărat (grâu, n.r.) cu 60 de bani şi vând cu un leu, la noi a ajuns de la 1,6 lei preţul la grâu, la 80 de bani. Suntem falimentari, suntem în faliment toţi. În judeţul Mureş suntem 4.000 de crescători de vaci, locul 1 pe ţară la producţia de lapte, avem fermieri tineri şi buni, dar trebuie să avem grijă de ei că altfel o fermă de vaci care intră în faliment nu o mai redresează nimeni”, a spus Iacob Boca.

Fermierii s-au plâns că preţurile au crescut enorm de mult şi că, în condiţiile în care ei încasează cel mult 1,9-2 lei pe litrul de lapte, în magazine produsul se vinde cu 10 lei.

Prefectul judeţului Mureş, Mara Togănel, a spus că s-a deplasat în zona Sălii Polivalente din Târgu Mureş pentru a dialoga cu fermierii şi că, împreună cu forţele de ordine, s-a convenit ca protestul să se desfăşoare motorizat, în centrul oraşului.

Agricultorii din Satu Mare acuză Ucraina că folosește substanțe interzise în agricultură

Și la Satu Mare, sute de fermieri protestează cu peste 300 de tractoare în stradă, pe ruta Turulung – Vama Halmeu, împotriva exporturilor de produse agricole fără taxe vamale din Ucraina, aceştia acuzând scăderi importante ale preţurilor la cereale pe piaţa românească, ce duc la pierderi pentru agricultori.

Preşedintele Bovicoop Satu Mare, Daniel Frei, susține că agricultorii din Ucraina folosesc substanţe care sunt interzise în Uniunea Europeană, motiv pentru care cerealele nu trebuie să se oprească în Europa.

Potrivit lui Daniel Frei, pierderile înregistrate de fermieri ca urmare a scăderii preţului cerealelor, pe fondul importurilor din Ucraina, sunt de 30-40%.

Fermier: Problema majoră a fermierilor e că nu pot să-şi vândă marfa, portul Constanţa e suprasolicitat logistic, Ucraina produce de trei, patru ori mai mult decât România

Dan Hurduc, fermier şi cultivator de cereale, susţine că problema majoră este că agricultorii nu-şi pot vinde marfa, că Portul Constanţa este suprasolicitat. El a explicat că Ucraina produce de trei, patru ori mai multe cereale decât România, iar ţara noastră nu poate suporta logistic cantităţile de cereale venite din această ţară.

  • „Cantitatea enormă de cereale din Ucraina ajunsă în România, care iniţial a fost discutată să facă un tranzit în România, cel puţin trei milioane de tone s-au oprit în România şi acestea au creat probleme extrem de mari cultivatorilor de cereale din România.
  • Fermierii din România cultivatori de cereale au două posibilităţi să îşi vândă produsele: una pe piaţa locală şi alta la export. Piaţa locală este invadată de produsele din Ucraina care au rămas pe teritoriul ţării noastre astfel încât, în proporţie de 90%, morile, fabricile procesatoare de floarea-soarelui procesează doar marfă din Ucraina.
  • Şi atunci, fermierii nu au posibilitatea să vândă pe piaţa locală, iar piaţa de export este blocată total din cauza portului pentru că tranzitul de cereale din Ucraina blochează integral portul, la ora asta fermierii din România aproape că nu mai pot să vândă nimic. Problema majoră a fermierilor este că nu pot să-şi vândă marfa, portul este suprasolicitat logistic, Ucraina produce o cantitate de trei, patru ori mai mult decât România. România nu poate suporta logistic cantităţile de cereale venite din Ucraina şi astfel fermierul român, chiar dacă ar face o tonă de grâu la hectar, nu ar avea unde să o desfacă”, a explicat Dan Hurduc vineri, la Prima News, conform News.ro.

El a mai precizat că Uniunea Europeană a prelungit acordul de eliminare a taxelor vamale, iar România, Polonia şi Bulgaria au rămas inundate de cerealele din Ucraina.

  • „Fermierii din Ucraina produc cerealele cu 50-55% din costul fermierilor din Uniunea Europeană. Noi respectăm politicile agricole comune, respectăm condiţionalităţile Green Deal-ului, producem mai scump pentru că folosim cu cel puţin două, trei sute formule pesticide faţă de ucraineni, ei fiind în afara în Uniunii Europene produc oarecum neconform pentru piaţa Uniunii. Şi atunci, prin memorandului prin care s-au eliminat taxele vamale, anul trecut a fost o derogare de la memorandumului prin care Ucrainei i s-au scos taxele vamale, contingentele şi certificatul fitosanitar de la frontieră. Cerealele intră în România fără niciun control fitosanitar, ele sunt neconforme şi în loc să tranziteze, să meargă pe culoarul de tranzit şi să iasă din Uniunea Europeană…. Ucrainenii totdeauna au avut pieţele lor, undeva la capătul lanţului aşteaptă cerealele ucrainene numai că ele au rămas pe teritoriul nostru, UE a prelungit acordul de eliminare a taxelor vamale şi România, Polonia şi Bulgaria au rămas inundate de cerealele din Ucraina. Noi nu solicităm compensaţii. În spaţiul public se vorbeşte de compensaţii, de acea sumă de 10 milioane care a fost suplimentată cu 10 milioane de euro. Este o problemă adiacentă. Fermierii nu cer compensaţii, noi cerem repunerea în condiţii reglementate a pieţei în cadrul politicii agricole comune”, a mai declarat Dan Hurduc.

El consideră că Ministerul Agriculturii nu are atitudinea potrivită în legătură cu această situaţie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro