Sari direct la conținut

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, întrebat dacă IPS Teodosie și Vasile Bănescu se vor împăca: „Evident, sunt fraţi”

HotNews.ro
Arhiepiscopul Teodosie, Foto: Agerpres
Arhiepiscopul Teodosie, Foto: Agerpres

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu, crede că IPS Teodosie și Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, se vor împăca pentru că „sunt fraţi şi nu au ceva de împărţit”, iar uneori „se întîmplă ca în dialog unii să se mai aprindă şi să mai aducă şi alte vorbe”.

  • „Evident, sunt fraţi. Nu cred că au ceva de împărţit.
  • Se întâmplă uneori în dialog unii să se mai aprindă, să se mai aducă şi alte vorbe. Cred că se vor împăca.
  • Cum a zis domnul Bănescu, Sfântul Sinod va lua în discuţie probabil această chestiune dată fiind apropierea jubileului celor 1.700 de ani. Nu văd un război. Prima mare controversă în Biserică a fost între Petru şi Pavel. Aşa că nu cred că Înalt Prea Sfinţitul nu s-ar împăca cu domnul Vasile Bănescu”, a declarat Eugen Tănăsescu, marţi, la Prima News, întrebat dacă crede că Arhiepiscopul Tomisului şi purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române se vor împăca.

El mai crede că „se va calma temperatura” și că există „resursele” pentru împăcare, potrivit News.ro:

  • „Am văzut că şi pe online oamenii sunt înfierbântaţi, se aruncă acuze, pare un război între intelectuali şi neintelectuali, între o parte a clerului şi altă parte.
  • De ambele părţi au fost tonuri ridicate şi cred că se va calma temperatura că avem resursele astea să ne împăcăm”.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, și arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, și-au adus acuzații grave, pornind de la dezbaterea privind celebrarea Paștelui în același timp de către bisericile Ortodoxă și Catolică.

Reamintim că fostul ministru de Externe Teodor Baconschi și profesorul Adrian Papahagi de la UBB au propus ca BOR să celebreze Paștele odată cu catolicii și protestanții.

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, care de-a lungul timpului s-a poziționat prin mai multe declarații controversate, iar în timpul pandemiei a contestat măsurile anti-COVID impuse de autorități, a reacționat în discuția privind celebrarea Paștelui la aceeași dată de către întreaga creștinătate spunând că îi compătimește pe catolici, care „nu au Lumină Sfântă”.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, l-a atacat apoi pe IPS Teodosie prin mai multe mesaje postate pe Facebook. „Zvârcolirile cele mai înfricoșătoare au fost înregistrate, previzibil, în anticul oraș Tomis”, a spus Bănescu.

IPS Teodosie, despre Vasile Bănescu: „Un om vrednic de compătimire” / Atac la familia reprezentantului Patriarhiei

Vineri, arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a răspuns atacurilor lansate de Bănescu, pe care l-a calificat drept „un om vrednic de compătimire, care are nevoie de rugăciune”: „Cred că este un accident în viața lui, în mintea lui”.

  • „Nu știu ce vrea să spună. Este un om vrednic de compătimire, care are nevoie de rugăciune.
  • El nu se roagă, de aceea vorbește chiar împotriva bisericii, nu reprezintă biserica și îmi pare rău. Într-o vreme venea foarte des la noi, la simpozioane, și arăta foarte familiar, așa a fost și în facultate.
  • Cred că este un accident în viața lui, în mintea lui. Are a doua soție care a fost categoric împotriva religiei și atunci ce să aștepți dintr-o astfel de atmosferă de familie?
    Dumnezeu să-l ajute, ne rugăm pentru el. Nu există anomalii. Calendarele sunt stabilite de bisericile autocefale, nu de mine. Nu vorbesc împotriva bisericii niciodată, dar vorbesc împotriva minciunii. Doamne ajută!”, a susținut IPS Teodosie, potrivit Replicaonline.

Vasile Bănescu: „Minciună cruntă, insolentă și obscenă expectorată public”

Vasile Bănescu a reacționat la „atacul profund nefiresc si dezonorant la persoană și familie” lansat de arhiepiscopul Teodosie:

  • „Minciuna cruntă, insolentă și obscenă expectorată public, atacul la persoana și mai ales la familia cuiva, atac alimentat de ură „creștină” și furie provocată de confruntarea cu realitatea, nu de vreun strop de adevăr, dezonorează total și zgomotos pe absolut oricine.
  • Când acest oricine e însă un reprezentant oficial al Bisericii, o persoană care s-a compromis personal până la creșterea stufoasă în jurul ei a unui bogat folclor public/ infrabisericesc deloc favorabil, care a polarizat major comunitatea eclezială, sfidând în formă continuată Patriarhia Română, legea, binele comun și interesul național, persoană asociată azi cu simpatia declarată pentru un dictator declarat criminal de război și în timp cu alte lucruri tenebroase care compromit grav inclusiv instituția pe care o reprezintă, într-un asemenea nesfârșit de trist și scandalos caz, situația devine una care l-ar putea invita sau chiar constrânge la scuze publice și pocăință.
  • Adevărul, mărturisit sau doar aflat, îl va face liber cândva”.
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro