Sari direct la conținut

VIDEO Robert Negoiță pune palmieri și la intrarea pe Autostrada Soarelui

HotNews.ro
Palmieri, Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Palmieri, Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Primăria Sectorului 3 plantează mai mulți palmieri și la pasajul de la Pallady, la intrarea pe Autostrada Soarelui, care ar urma să fie deschis traficului în câteva săptămâni. Reamintim că Robert Negoiță a pus palmieri și în zona Unirii, intrând în conflict cu Nicușor Dan, care a scos arborii.

Pasajul care asigură ieșirea din București și intrarea pe A2 va fi deschis în câteva săptămâni, iar între sensurile de mers Primăria Sectorului 3 pune palmieri, fiecare pom exotic fiind plantat în ghiveci, conform Radio România Actualități.

Imagini din dronă cu lucrările la pasaj, în care pot fi văzuți și palmierii, au fost publicate și de Mihai Panait.

Primarul Robert Negoiță a plantat palmieri în Piața Unirii din București, în zona din dreptul magazinului Unirea, unde a amenajat trotuarele și câteva spații verzi fără acordul Primăriei Capitalei.

Primarul spunea într-un mesaj video postat sâmbătă pe pagina sa de Facebook că aceasta este „surpriza” pe care ne-o pregătea, iar palmierii sunt „ieftini” – „undeva sub 1.000 lei bucata”.

Luni, palmierii au fost scoși de Primăria Capitalei. Atât viceprimarul Horia Tomescu, cât și Nicușor Dan au mers în zona în care Robert Negoiță a plantat palmierii, spunând că aceștia vor fi duși la Primăria Sectorului 3.

  • „Acest spațiu aparține Primăriei Municipiului București și orice fel de intervenție trebuie făcută cu avizul Administrației Străzilor, care în numele municipiului București administrează această zonă. Suntem la al treilea episod. Mai întâi, vă aduc aminte, s-a pus acest spațiu verde, nu comentez, nu am avut semafor 3 săptămâni pentru că s-au tăiat cablurile de alimentare ale semafoarelor.
  • Al doilea episod, fără să ne spună nimeni nimic, ne-am trezit că lucrările pe care noi le-am făcut și stabilizasem plăcile din fața magazinului Unirea, au fost sparte și s-au înlocuit cu pavajul pe care îl vedeți în tot Sectorul 3 și acum ne-am trezit, fără să fim anunțați, cu acești copăcei.
  • O să-i scoatem și o să-i ducem domnului Negoiță la Primărie. O să se pomenească cu ei. Noi totuși suntem un stat de drept, trebuie să respectăm legea”, a declarat Nicușor Dan la fața locului.

Primarul Nicușor Dan spune că Primăria Sectorului 3 nu a cerut aviz pentru a face lucrările de amenajare a zonei și că au fost numai niște discuții de principiu, însă Primăria Sectorului 3 nu a făcut demersurile legale. Primarul general a declarat că nu va desființa spațiile verzi amenajate, dar trotuarul din fața magazinului Unirea va fi adus la starea inițială.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro