Cum ar trebui Uniunea Europeană să sprijine copiii rămași acasă ca urmare a migrației forței de muncă
Copiii sunt primii care suferă atunci când părinții migrează în scopul muncii, deși tocmai bunăstarea copiilor este adesea motivul acestei schimbări. Fundația Terre des hommes a lucrat în ultimele 30 de luni alături de organizații și instituții din România, Moldova și Ucraina într-o acțiune care și-a propus să reducă impactul acestui fenomen și să se asigure că drepturile copiilor, dar și ale familiilor ca întreg, sunt respectate. (Vom folosi termenul familii transnaționale, adicăfamilii cu cel puțin un membru care migrează pentru muncă).
Puterea părinților de a-i proteja pe copiii rămași acasă depinde de măsurile luate de autorități la nivel de stat sau European, așa încât ne adresăm acestor autorități cu o serie de recomandări. Iată concluziile rezultate din discuții între partenerii acestui proiect și din documentele de politici create în cadrul proiectului-acțiune „CASTLE – Copiii lăsați în urmă de migrația forței de muncă”.
- Drepturile copiilor trebuie să fie priorități pentru toate părțile implicate în protecția socială și este esențial ca politicile să înțeleagă și să sprijine familiile ca întreg/entitate.
- Noi recomandăm ca accentul să cadă asupra familiilor transnaționale ca agenți activi, care încearcă să-și protejeze copiii rămași acasă. Trebuie să ne îndepărtăm de perspectiva pasivă în care familiile pleacă, iar copiii par „abandonați”. Politicile pe care le recomandăm urmăresc să sprijine aceste familii în contextul lor transnațional, recunoscând că este nevoie ca protecția socială din țările europene să fie interconectată.
Iată un video care explică în limba engleză toate aceste nevoi pe care le considerăm esențiale pentru viitorul copiilor.
Protecția socială este un efort comun (și o datorie) care implică state, ONG-uri, organizații religioase. Dar Uniunea Europeană are o responsabilitate majoră în încurajarea politicilor și măsurilor la nivel transnațional.
Principalele patru recomandări pe care dorim să le subliniem sunt:
1. Uniunea Europeană ar trebui să creeze un sistem transnațional de protecție socială transfrontalier. Aceasta ar include comunicarea instituțională, baze de date comune, linii de asistență telefonică, informații reciproce cu privire la legislație, echipe de colaborare pentru elaborarea politicilor.
2. Uniunea Europeană ar trebui să încurajeze politicile de unificare a familiei.
3. Acordurile bilaterale dintre principalele țări de origine și principalele țări de primire ar trebui să fie semnate și mediatizate astfel încât familiile să le cunoască.
4. Uniunea Europeană ar trebui să modifice legile privind protecția lucrătorilor migranți pentru a facilita relațiile cu membrii familiei.
În consecință, copiii rămași în țara de origine ar trebui să fie beneficiarii acestor măsuri:
- indemnizații acordate părinților care lucrează legal, pentru copiii rămași acasă
- accesul acestor copii la serviciile de sănătate din țările de destinație, ca persoane coasigurate
- acces temporar gratuit la sistemele educaționale din țările de destinație, dacă părinții decid să-și aducă copiii cu ei
- migranții ar fi mai bine informați cu privire la drepturile și îndatoririle lor în țara de destinație, inclusiv serviciile disponibile prin intermediul birourilor de țară.
Aceste măsuri trebuie luate rapid și eficient și nu ar trebui să fie condiționate de integrarea familiei în țara gazdă. Trebuie să fim conștienți de caracterul temporar al acestei migrații de muncă.
În octombrie, peste 100 de persoane au participat la conferința internațională hibridă „Copiii lăsați în urmă. Cele mai bune practici de protecție și provocări pentru România, Ucraina și Republica Moldova”, cu declarații de deschidere din partea doamnei Cinzia Sechi, DG HOME, Comisia Europeană și a doamnei Jennifer Tangney, Senior Project Manager, Reprezentant al International Centre for Migration Policy Developement și Migration Partnership Facility. Avem încredere că acest subiect este foarte sus pe agenda europeană și ne vom strădui să rămână astfel, pentru ca niciun copil să nu se mai simtă „lăsat acasă” sau „în urmă”, nici măcar la figurat.
Proiectul CASTLE a însemnat, pe scurt, o serie de cercetări orientate spre soluții pentru a înțelege mai bine impactul politicilor de migrație și a dinamicii protecției copiilor în Moldova și Ucraina; recomandări pentru a perfecționa cadrul legal cu impact asupra migrației în Moldova și Ucraina; o mai bună informare a familiilor și factorilor decizionali din cele două țări vizate. Copiii rămași acasă și familiile lor din Moldova și Ucraina au fost implicați în toate etapele și au contribuit la reforma politicilor legate de migrația pentru muncă.
În premieră în cadrul Universității Babes-Bolyai (Cluj) a fost creat un Centru de Cercetare pentru Studiul familiilor transnaționale, iar cunoștințele au fost traduse în intervenții operaționale, așa încât training-urile și activitățile de conștientizare au fost completate de acțiuni directe.
Concret, au fost create, printre altele, și un curs pentru furnizori de servicii locale din Moldova și Ucraina, un curs online pentru furnizori de servicii din țări de destinație (România printre ele), un curs online pentru familii transnaționale care va fi livrat unor destinatari din Moldova și Ucraina și pentru membri ai acestor familii din țări de destinație (România și celelalte țări implicate în proiect).
Context: Migrația pentru muncă a cetățenilor din Europa de Est către Uniunea Europeană a crescut considerabil în ultimii 10 ani, iar familiile nu migrează întotdeauna în întregime. Mulți copii rămân cu un singur părinte sau fără niciunul, iar acesta este fenomenul familiilor transnaționale. În Moldova, 21 % dintre copii au cel puțin un părinte plecat, iar în Ucraina 20.000 de copii sunt rămași în țară cu un singur părinte. Astfel, în lipsa părinților, acești copii devin și mai vulnerabili și se confruntă mai mult decât alții cu anxietate, depresie sau alte probleme de sănătate sau au comportamente antisociale. În acest proiect România este atât țară de destinație, cât și de origine a migranților pentru muncă. Cu aproape 350.000 de copii rămași acasă, ea are cel mai mare număr din Europa în această categorie.
Acțiunea CASTLE (Copiii lăsați în urmă prin migrația pentru muncă: susținerea familiilor moldovene și ucrainene în UE) este co-finanțată de Uniunea Europeană, contractată de International Centre for Migration Policy Developement (ICMPD) prin Migration Partnership Facility (MPF) și se desfășoară în perioada 15 iunie 2021 – 15 decembrie 2023.
Conținutul acestui articol este responsabilitatea exclusivă a partenerilor care implementează acțiunea CASTLE și nu poate fi în nicio situație considerat ca reflectând poziția Uniunii Europene și cea a International Centre for Migration Policy Developement (ICMPD).
Articol susținut de Fundația Terre des hommes