O mașină a fost lovită de două trenuri la Poiana Țapului. Traficul feroviar a fost întrerupt temporar
Trei persoane, între care un copil de 12 ani, au fost grav rănite, după ce autoturismul în care se aflau a fost zdrobit de un tren la o trecere la nivel în Poiana Țapului, pe Valea Prahovei, transmite News.ro.
Accidentul a avut loc duminică, în jurul orelor prânzului, la o trecere la nivel cu calea Ferată din cartierul Poiana Ţapului, în staţiunea Buşteni.
Șoferul nu a oprit la trecerea la nivel cu calea ferată care străbate staţiunea, iar autoturismul pe care îl conducea a fost lovit în plin de tren.
Echipajele de salvare au găsit la locul accidentului trei victime.
Acestea au fost extrase şi preluate de către ambulanţe. Este vorba despre un bărbat de aproximativ 56 ani, o femeie de aproximativ 76 ani şi un copil de aproximativ 12 ani, toţi având politraumatisme.
CFR a anunţat că în urma producerii accidentului, trenul de persoane IR 11031, care circula pe firul I, a lovit autoturismul al cărui şofer a intrat pe linia ferată fară să se asigure.
În urma impactului, maşina lovită de tren a fost proiectată pe firul II de cale ferată, de unde venea trenul R 3002.
„Trenul IR 11031, care circula pe firul I surprinde un auto, care, din primele informaţii, s-a înscris în traversare fără să se asigure, fiind lovit de tren şi proiectat pe celălalt fir (firul II), de unde venea trenul R 3002 (Braşov – Bucureşti Nord – n. r.)”, a transmis CFR, potrivit Agerpres.
Trenul IR 11031 îşi poate continua traseul după acordul Poliţiei, din informaţiile transmise de personalul prezent la locul accidentului rutier, însă trenul R 3002, care are avarii la vagonul nr. 2, în urma impactului, va fi retras în staţia Buşteni, iar călătorii au fost preluaţi, la ora 14.00, de trenul R 3026.