Tolontan povestește cum redacției GSP i s-a cerut să fondeze o asociație de lobby pentru industria de jocuri de noroc. Ce a urmat
Nu ne supărăm. Pe 16 și 17 ianuarie 2023, a avut loc la București, la Muzeul Fotbalului, pe strada Gabroveni nr. 24, un workshop al Ringier Sports Media Group.
Ringier Sports Media Group este divizia de sport a trustului elvețian Ringier. În ziua a doua, pe scenă au urcat reprezentanții din Bulgaria, conduși de Stilian Shishkov. Shishkov este, în România, acționar cu 49% la GSP. În plus, el conduce dezvoltarea tuturor siteurilor de sport din 7 țări ale Ringier.
La un moment dat al prezentării, șefii din Bulgaria au dat exemplul unei asociații de lobby pentru industria de pariuri, pe care ei au fondat-o și care ”merge foarte bine”. ”Noi am făcut-o în Bulgaria, s-o faceți și voi!”.
Regretatul Mihnea Vasiliu, Cătălin Țepelin și cu mine mai auzisem, la alte întâlniri, îndemnul ca GSP să fondeze în România o asociație de lobby. Firmele de betting urmau să intre în fundație. Dar de ce? Ce treabă are un ziar să fie într-un ONG, împreună cu jocurile de noroc sau cu orice alte firme? Nevăzînd logica, am refuzat de fiecare dată.