Sectorul 4 al Municipiului București construiește cea mai nouă și mai modernă maternitate din România la Spitalul Clinic de Urgență "Sf. Ioan". Unitatea spitalicească este prima astfel de facilitate medicală ridicată în București, după anul 1989
Comunitatea Sectorului 4 continuă să investească masiv în infrastructura medicală a Bucureștiului, folosind fonduri europene nerambursabile. După finalizarea unor lucrări de o importanță strategică pentru capitala României, cum ar fi Unitatea de Primiri-Urgențe de la Spitalul Bagdasar-Arseni, unitatea funcțională pentru tratarea marilor arși de la aceeași unitate spitalicească sau Clinica de Stomatologie, Sectorul 4 va da startul construcției de la zero a unei noi maternități, în incinta Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan”, prima astfel de unitate medicală ridicată în București, după anul 1989.
Pentru edificarea acestei noi facilități medicale, Sectorul 4 va folosi fonduri europene în sumă de 50 de milioane de euro, pentru ca în final, aceasta să deservească familiile tinere care au ales în ultimii ani să-și întemeieze un cămin în zona de sud a orașului, dar și pe bucureșteni în general.
Noua maternitate a Sectorului 4 și implicit, a Bucureștiului, va fi găzduită într-o clădire ce va fi construită având la bază necesitatea stringentă de spații medicale dedicate nou-născuților, care să le asigure acestora și tinerelor lor mame cele mai înalte standarde de confort și de siguranță, având în vedere că, potrivit normativelor în vigoare, acest tip de pacienți sunt cei mai vulnerabili, întrucât nu se pot evacua singuri, în caz de situații de urgență.
Pentru un plus de normalitate și pentru a suplini necesarul de astfel de spații medicale, mai ales în condițiile în care Maternitatea Bucur, singura din Sectorul 4, funcționeză în clădiri neconforme, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță a anunțat, în cadrul conferinței de presă organizată la sediul Primăriei Sectorului 4:
„Poate că astăzi sunt mai emoționat decât oricând, pentru că de câte ori este vorba despre un obiectiv medical, un obiectiv care are legătură cu profesia mea, emoțiile cresc exponențial. Ne străduim să facem lucruri speciale pentru copii, pentru familiile tinere, pentru că în ultimii patru ani peste 10.000 de familii tinere au venit aici în Sectorul 4 și aproape 14.000 de copii s-au născut tot aici, în Sectorul 4. Astăzi, am semnat contractul de execuției al Maternității ”Sf. Ioan” și am dat ordinul de începere al lucrărilor, astfel încât în următoarele luni se va realiza proiectarea și va începe construcția. Din păcate este singura maternitate construită de la zero în București în ultimii 35 de ani. Termenul de realizare este de 30 de luni, aici este inclusă și partea de proiectare și de execuție. Investiția nu se adresează doar cetățenilor din Sectorul 4, ci și bucureștenilor și nu numai. Este un obiectiv extrem de important pentru noi toți și vreau să mulțumesc Guvernului României pentru sprijinul acordat”.
Despre urgența construirii de astfel de unități medicale a vorbit și prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, prezent la conferința de presă. Potrivit șefului Guvernului investițiile în astfel de proiecte sunt extrem de importante pentru România.
„Nu sunt pentru prima oară lângă domnul primar pentru lucrurile bune făcute și n-am auit să fi făcut lucruri rele până acum, dar vreau să îi felicit echipa. Este evident că performanțele domnului primar depășesc, din punctul meu de vedere și așteptările celor care l-au votat. Cred că e prima maternitate construită în 30 de ani în București. De fapt e un mesaj foarte clar. Ceea ce face domnul primar Daniel Băluță transmite un mesaj tinerilor. Nu vor rămâne tinerii în România dacă nu creăm servicii publice de calitate. Mai mult, în afară că Daniel Băluță creează aceste servicii publice de calitate, nu mai pune tinerii să aleagă între o carieră, în primul rând și o familie, pe urmă. El demonstrează, ca și primar, împreună cu Ministerul Sănătății că pot crea o infrastructură, astfel încât cariera și familia să meargă concomitent. Știu că ai construit, Daniel și două creșe de la zero, ai modernizat toate școlile și grădinițele. Numai așa vom reuși să aducem acasă românii plecați, dar mai ales să îi ținem să nu mai plece din România. Îl felicit încă o dată pe Daniel pentru acest proiect și sunt ferm convins că va veni și cu alte lucruri pe care să le prezinte, în primul și în primul rând, bucureștenilor, pentru că Maternitatea pe care o construiește nu va deservi doar cetățenilor din Sectorul 4, va deservi toți bucureștenii”, a menționat premierul României.
Și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a evidențiat importanța acestor proiecte care privesc infrastructura medicală.
„Cred că lucrul cel mai important în momentul de față este faptul că România construiește spitale, nu doar pe hârtie, se întâmplă în realitate, iar impetuozitatea domnului primar este bine cunoscută, ea nu este doar de fațadă. Vedem deja obiective importante pe care le-a realizat aici, în domeniul stomatologie și aici fără precedent, n-am avut niciodată construcția unei unități medicale de stomatologie, de o astfel de anvergură și de data aceasta discutăm despre o maternitate. Vreau să vă spun un lucru care cred că e foarte important! Noi am dezvoltat în PNRR numeroase secții de neonatologie din țară, cumpărăm ambulanțe de tip de terapie intensivă pentru copiii care au probleme foarte serioase, iar o maternitate cum este cea pe care domnul primar o va realiza apropierea acestui spital „Sfântul Ioan”, va prelua toată greutatea care, în momentul de față, se desfășoară într-o clădire total improprie, actuala Maternitate Bucur, care, în mod evident, nu mai corespunde cerințelor actuale. Îl felicit pe domnul primar pentru viziune, pentru perseverență și pentru faptul că este, cu siguranță, unul dintre cei mai buni primari din istoria Bucureștiului sau a sectoarelor din București”, a declarat Alexandru Rafila.
Noua maternitate va funcționa în două corpuri de clădire, cu regimul de înălțime de S + P + 3E, respectiv S + P + 4E, va aveao suprafață construită desfășurată de aproximativ 13.000 mp și va îndeplini toate cerințele de siguranță, securitate și funcționalitate specifice infrastructurii de sănătate. Unitatea medicală ce urmează a fi edificată dispune de un număr total de 166 de paturi și va avea următoarele funcțiuni:
- Trei secții de Obstetrică-Ginecologie, cu un număr total de 101 paturi;
- O secție de Neonatologie, cu un număr de 50 paturi, dintre care 8 vor fi folosite în sistem ATI, iar 12 vor fi special configurate pentru nou-născuții prematur;
- O secție de Terapie Intensivă, cu un număr total de 15 paturi.
Totodată, noua maternitatea va dispune de:
- Bloc operator, cu 4 săli de operație (3 săli aseptice și o sală de operație septică);
- Bloc de nașteri cu 4 săli de travaliu (3 săli aseptice și o sală de operație septică);
- Unitate de Primiri Urgențe;
- Ambulatoriu;
- Spitalizare de zi cu 10 paturi;
- Sterilizare centrală;
- Imagistică și Radiodiagnostic;
- Laboratoare de analize, de Medicină Nucleară și de Anatomie Patologică;
- Farmacie;
- Spații tehnico-administrative, de depozitare și de hrănire.
Pentru ca noua unitate spitalicească să răspundă din punctul de vedere al asigurării circuitelor funcționale specifice privind respectarea cerințelor standardelor de calitate, vor fi precis delimitate următoarele zone:
- Zona „curată” din punct de vedere al condițiilor igienico-sanitare, cu compartimente adresate numai pacienților spitalizați, cu cerințe severe privind igiena și asepsia, amplasată departe de circulația principală a maternității, care va include blocul operator, serviciul ATI, sterilizarea centralizată și secțiile medicale cu paturi.
- Zona „neutră” din punct de vedere al condițiilor igienico-sanitare va reprezenta interfața maternității pe componenta medicală, în relația cu pacienții, aparținătorii și vizitatorii și va avea deschidere directă spre căile de circulație auto și pietonale din zona publică. Va include serviciul de urgență, structura de spitalizare de zi, ambulatoriul, serviciul de primire – internări și externări.
- Zona „intermediară” din punct de vedere al condițiilor igienico-sanitare va include laboratoarele și spațiile administrative destinate persoanlului.
Tot pentru siguranța pacienților, pereții de compartimentare precum și tavanele din saloanele secției de terapie intensivă vor fi realizate din panouri metalice antibacteriene (ce vor conține compuși din ioni de argint, eficienți împotriva diverselor tipuri de bacterii), vopsite antibacterian pe ambele fețe, ceea ce va crește gradul de igienă interioară, însă va asigura și o flexibilitate ridicată a sistemului de compartimentare, ce va putea fi modificat și completat în funcție de nevoi punctuale.
De asemenea, pentru un grad ridicat de confort termic și de eficiență energetică, noua maternitate va fi astfel construită pentru a avea pierderi de căldură foarte reduse, aproape de zero. (nZEB. Nearly Zero Energy Building)
Pentru aceasta, se vor realiza fațade cu o grosime corespunzătoare, se vor utiliza surse regenerabile de energie, panouri solare, pompe de căldură, receptoare de căldură și instalații cu un consum cât mai redus. În plus, aceasta va dispune și de un adăpost de protecție civilă.
Totodată, noua maternitate are și o componentă educațională, întrucât unitatea medicală colaborează prin contract cu Universitatea de Medicina și Farmacie „Carol Davila” București pentru desfășurarea activităților de învățământ medico-farmaceutic. Astfel, unitatea spitalicească va putea furniza servicii de instruire și formare clinică a studenților în condiții moderne și sigure, adaptate nevoilor specifice în domeniu.
Articol susținut de Primăria Sectorului 4