Un prim tren de metrou produs de Alstom în Brazilia a ajuns în depoul Berceni. Încă 12 vor mai trebui să fie aduse la București
Primul dintre cele 13 trenuri de metrou Alstom care vor circula în București a ajuns în depoul din Berceni al Metrorex. Trenul este produs în Brazilia și va putea circula cu călători abia după finalizarea probelor şi a obţinerii omologării. Trenurile Alstom sosesc cu mare întârziere: contractul a fost atribuit la final de 2020, dar au intervenit numeroase amânări ale producției.
Trenul a părăsit fabrica Taubate la final de februarie, a fost dus pe mare la Hamburg și apoi pe cale rutieră.
„Astăzi, 25.04.2024, la ora 1:30, noul tren Metropolis produs de Alstom Transport SA a sosit la Depoul Berceni. Trenul cu indicativul 1402-2402, denumit „Giurgiu”, face parte din lotul celor 13 trenuri destinate Magistralei 5, achiziţionate pe baza contractului încheiat între Metrorex şi Alstom Transport SA, în 2 decembrie 2020, urmare a procedurilor legale de achiziţie. Contractul are o valoare totală de 103.244.383,49 euro”, a informat Metrorex, citată de News.ro.
Fiecare tren are șase vagoane a câte 216 locuri
După finalizarea probelor şi a obţinerii omologării, trenul „Giurgiu” va parcurge 10.000 km după care Metrorex va recepţiona trenul produs de Alstom Transport SA şi îl va pune în funcţiune cu călători.
Contractul cu Alstom pentru trenurile de metrou a fost semnat la final de 2020, iar trenurile sunt produse în Brazilia. Valoarea contractului pentru primele 13 trenuri este de peste 100 de milioane euro. Fiecare tren are șase vagoane, 114 metri lungime și capacitatea este de 1.200 de pasageri/tren.
Contractul a fost atribuit la final de 2020, dar au intervenit numeroase amânări ale producției. Se spera la un moment dat că toate trenurile vor ajunge în țară pe parcursul lui 2023. În vara anului trecut se spera că măcar primul tren va ajunge până la final de 2023 în București. Nu a fost așa.