Sari direct la conținut

Transalpina se redeschide sâmbătă. În ce interval orar se poate circula

HotNews.ro
Transalpina, Foto: DreamsTime
Transalpina, Foto: DreamsTime

Circulaţia rutieră pe Transalpina se redeschide sâmbătă, 1 iunie, a anunţat, joi, pe Facebook, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.

Potrivit sursei citate, în urma verificării stării drumului de către o comisie formată din reprezentanţi ai CNAIR (inclusiv de la DRDP Craiova şi SDN Târgu Jiu), a fost luată decizia redeschiderii circulaţiei rutiere pe Transalpina începând cu data de 1 iunie, notează Agerpres.

„Se redeschide circulaţia pe Transalpina de pe data de 1 iunie 2024! Sectorul de drum montan dintre Rânca şi Curpăt al DN67C (Transalpina) se redeschide pe timpul zilei, în intervalul orar 8.00 – 18.00. În afara acestui interval orar, accesul este interzis din cauze obiective care ţin de specificul acestei zone montane aflate la mare altitudine. De asemenea, limita de viteză pe acest sector de drum este de maximum 30 km/oră, iar accesul autoturismelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone este interzis. Respectarea acestor restricţii este obligatorie pentru evitarea unor evenimente periculoase şi pentru deplasarea în condiţii de siguranţă”, a informat Cristian Pistol.

Transalpina este închisă, în lunile cu zăpadă, între Rânca şi Obârşia Lotrului, pe o porţiune de peste 20 de kilometri. (sursă foto Dreamstime)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro