Sari direct la conținut

Klaus Iohannis cere CNA să-și îndeplinească obligațiile legale și să emită regulamentul privind campania pentru referendum

HotNews.ro
Klaus Iohannis, Foto: Presidency.ro
Klaus Iohannis, Foto: Presidency.ro

Administrația Prezidențială anunță că a solicitat vineri, în numele președintelui Klaus Iohannis, Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) „să își respecte propria lege de funcționare și să emită decizia privind normele şi regulile de reflectare a campaniei pentru referendum”.

„Deși Legea audiovizualului nr. 504/2002 prevede clar că CNA este autorizat să emită „normele şi regulile de reflectare a desfășurării campaniilor electorale şi a celor pentru referendum”, Consiliul nu și-a respectat această obligație legală, deși intrăm în ultima săptămână de campanie pentru referendum”, atrage atenția Administrația Prezidențială, într-un comunicat de presă difuzat sâmbătă.

De asemenea, Președinția menționează că a solicitat și adoptarea de către CNA, „cu celeritate”, a unei recomandări de difuzare a unui spot audio-video realizat de Administrația Prezidențială, în regim de anunț de interes public, către televiziunile naționale şi locale. Potrivit Președinției, acest spot are în vedere informarea și creșterea gradului de conștientizare a importanței referendumului.

„Președintele Klaus Iohannis consideră că refuzul CNA de a-și îndeplini atribuțiile îi afectează în mod direct pe cetățenii României, pentru că dreptul la informație este un drept prevăzut și garantat expres prin Constituție. Toate autoritățile publice sunt obligate să respecte Constituția, orice nerespectare a legii, cu atât mai mult a Legii fundamentale, fiind un abuz”, subliniază Președinția în finalul comunicatului.

Pe 26 mai, odată cu scrutinul pentru alegerea reprezentanților români în Parlamentul European, va avea loc și referendumul național, pe teme de Justiţie, convocat de preşedintele Klaus Iohannis.

La referendumul național se va vota în aceleași secții de votare organizate pentru alegerile europarlamentare. Totodată, pentru acesta vor fi utilizate două buletine de vot, corespunzătoare celor două întrebări supuse referendumului.

Citește și:

Orban: Solicităm CNA-ului să aloce timp de antenă pe audiovizual pentru referendum / Nu vreau să considerăm că CNA-ul susține boicotul infractorilor din PSD și din ALDE

Șeful Radioului public a cerut la CNA lămuriri cât și cum să dea RRA declarațiile lui Iohannis. CNA: Nu e de competența noastră. Un membru al CA al SRR acuză comenzi politice PSD. Ce spune Severin

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro