EXCLUSIV Cannes Regizorul ucrainean Serghei Loznița: Cine cunoaște istoria Rusiei știe că nu s-a schimbat nimic

Serghei Loznița a deschis în 9 mai secțiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes (8-19 mai 2018) cu filmul de ficțiune „Donbass”, coproducție germano-ucraineano-franco-olandezo-română a cărei postproducție e realizată în mare parte la Digital Cube, în România. „Donbass” vorbește despre situația de azi a acestei regiuni din estul Ucrainei marcată de sărăcie, război și de umbra amenințătoare a Rusiei. În interviul exclusiv pentru România acordat HotNews.ro Serghei Loznița explică de ce istoria Rusiei e o istorie copy/paste, cum ar putea fi oprit războiul din Ucraina și cum să nu ne lăsăm manipulați de propagandă.

(Sursa foto: Festival de Cannes)

Reporter: Care e povestea acestui film?

Serghei Loznița: Când a început războiul din Ucraina, în 2014, pe YouTube au apărut mai multe filmări realizate de amatori (unele încă există). Am ales câteva episoade, le-am așezat într-o oarecare ordine, apoi am creat reconstituiri cu actori, decoruri etc., găsind deznodământuri situațiilor care în realitate nu avuseseră unul, astfel încât fiecare episod să funcționeze dramaturgic.

• „Donbass” e a cincea colaborare dintre Serghei Loznița și Oleg Mutu (care a fost director de imagine și la „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, „După dealuri” și „Moartea domnului Lăzărescu”). E, de asemenea, a doua colaborare dintre Loznița și actorul Valeriu Andriuță, care a venit la Cannes pentru premiera mondială a filmului (Oleg Mutu și-a făcut o regulă din a refuza și festivalurile, și interviurile.). „Donbass” fost finanțat de partea română printr-un credit de aproximativ 200.000 lei, oferit de Libra Internet Bank prin Programul de garantare destinat Industriilor Culturale și Creative. „Donbass” va fi prezentat în curând la Festivalul Transilvania (TIFF), urmând să intre la toamnă în sălile din România. 

Reporter: De ce ați ales să prelucrați imagini reale?

Serghei Loznița: În primul rând, m-au șocat foarte tare. De pildă, unul dintre ele înfățișa doi soldați din trupele paramilitare din Donețk și Luhansk care aduc un soldat ucrainean în stradă, îl leagă de un stâlp iar trecătorii încep să-i pună întrebări, să-și facă poze cu el, apoi să-l atingă, să-l bată, să-l umilească. Puțin a lipsit să nu fie linșat. Mulți trecători erau veseli, râdeau, strigau și-l băteau pe prizonier. Unii au filmat ca amuzament.

În „Donbass”, aparatul de filmat și mass media devin personaje. Camera e întotdeauna importantă, uneori oamenii chiar fac anumite lucruri pentru că se știu filmați. Televiziunea, prin care încercăm să înțelegem realitatea, ne oferă un anumit gen de imagini, iar noi ne formăm opiniile despre acest război în funcție de modul în care e reprezentat de mass-media. Războiul încă durează în Donbass, în fiecare zi un soldat din ambele tabere moare dar, dacă deschizi ziarele din Germania sau din altă țară din Vest, nu vei găsi nici o notiță. Media vorbește despre conflict, dar de fapt e vorba de război.

Clip din „Donbass”:

Reporter: Se spune că 10.000 de oameni au murit până acum.

Serghei Loznița: Sunt doar cifre, nimeni nu știe exact. Da, cel puțin 10.000 de persoane au fost ucise până acum pentru că sunt implicate tancuri, rachete șamd. A fost important pentru mine să folosesc camera și imaginile de război pentru a-l face pe spectator să-și creeze propria viziune. Între a vedea și a cunoaște, între aceste imagini și eu însumi se află camera. Dacă cineva vrea sau nu să facă propagandă, camera va distruge în ambele cazuri imaginația asupra respectivului eveniment. Ea îi provoacă pe oameni să se comporte într-un anumit fel, să facă ceva fals dar care datorită camerei să pară real. Mă refer la morți, la explozii – aceste imagini sunt apoi vehiculate și îi fac pe oameni să creadă că ce văd e real.

Când eu, cetățean obișnuit, mă uit la televizor, nu mă gândesc la cum sunt filmate imaginile. Neavând idee despre limbajul cinematografic, nu știu cum lucrează ele asupra propriei mele sensibilități. Aici intervine alt aspect pe care îl discut în film. Nu e un secret că terorismul există pentru că există mass-media. Dacă nimeni n-ar afla că în urma unei explozii au murit oameni și nu ar vedea imaginile, nu ar exista terorism.

Reporter: Ce se poate face?

Serghei Loznița: Soluția este educația. Să înțeleg că toate imaginile pe care le văd mă manevrează așa cum regizorul manevrează actorii la teatru. Actorii și spectatorii. Interesant e că în ziua de azi politicienii se comportă tot ca niște actori. Politica de azi nu seamănă cu politica de acum 100 de ani. Churchill era convingător, dar nu poți spune că era un actor. În schimb, politicienii de azi sunt ca pe scenă: sunt atenți la cum arată, ce gesturi fac, cum vorbesc și chiar și în scris folosesc elemente care țin mai mult de actorie decât de politică.

Reporter: Promovează o imagine.

Serghei Loznița: Da, locuim într-un teatru imens unde realitatea și reprezentarea realității coexistă, iar această reprezentare ne influențează pentru că judecăm în funcție de reprezentarea realității, nu în funcție de realitate. Aici intervine o serioasă problemă ontologică legată de ce trebuie făcut încât să nu luăm deciziile incorect. Când am făcut un film despre teritoriile ocupate de trupele ruse (n.red. documentarul „Maidan”), nu l-a văzut nimeni. Patru ani mai târziu, adică foarte recent, Parlamentul European a acceptat că a fost vorba despre un act de ocupație.

Reporter: De ce a durat atât? Occidentul nu vrea să pună presiune pe ruși? Se teme de ei?

Serghei Loznița: Sunt multe motive. Teama e unul dintre ele.

Reporter: Dvstră vă temeți?

Serghei Loznița: Eu? Și eu sunt rus. (Râde). Trăim alte vremuri în care și dacă faci un lucru bun, el poate fi folosit cum se consideră că e necesar. Comentariul asupra unei acțiuni e mult mai important ca acțiunea în sine. Un film nu e periculos prin sine, dar modul în care e comentat contează. De exemplu, în „Maidan”, la fel ca în toate filmele mele, nu am inclus nici un fel de comentariu personal. Un ziar rusesc a scris despre el: „E un film fantastic, e foarte bun regizorul pentru că reușește să ne arate cât de periculoasă poate fi revoluția, căci pot muri oameni.” Deci „regizorul ne arată”. Au adaptat acest film propriei lor viziuni.

Mass-media rusă lucrează în diferite moduri. Dacă cineva face un film împotriva actualei stări de lucruri, e foarte simplu să schimbi sensul și să spui de ce e bine ca filmul să fie văzut. Nu m-ar mira să se întâmple la fel și cu „Donbass”.

• Născut în Belarus, Serghei Loznița are formație de matematician și de cineast. Trei lungmetraje de ficțiune semnate de el – „My Joy” (2010), „In the Fog” (2012) și „A Gentle Creature” (2017) au fost selecționate în Competiție la Cannes. Al patrulea, „Donbass”, a deschis în acest an secțiunea Un Certain Regard. E la fel de cunoscut și pentru documentarele sale, mai ales pentru „Maidan” (2014), filmat în timpul revoluției din Ucraina din 2013-2014. 

Mai nou lucrez numai cu Oleg Mutu

Reporter: A fost dificil să filmați în Krivoi Rog?

Serghei Loznița: Cu o echipă bună totul e simplu, iar eu am avut o echipă fantastică. Mai nou lucrez numai cu Oleg Mutu, care e un director de imagine grozav, grozav! E a cincea noastră colaborare, am făcut patru filme de ficțiune și un documentar împreună.

Reporter: Este el un fel de suflet pereche?

Serghei Loznița: Habar n-am! Ne-am întâlnit și am înțeles că trebuie să lucrăm împreună. E dificil de explicat, dar mă simt confortabil cu el și n-am avut niciodată discuții grele. Totul merge ușor. Mie oricum nu-mi place când se strigă pe platou. Prefer calmul și pregătesc totul foarte bine, astfel încât turnajul să fie doar plăcere. La „Donbass” am avut patru români: Oleg Mutu, focus puller-ul Pompiliu Avram, Digital Image Technician-ul Liviu Popescu zis Tanko și easistentul de cameră Tavi Sotir. Plus polonezi, germani, letoni, lituanieni, ruși – cu toții artiști fantastici. A fost o plăcere să lucrez cu ei.

Reporter: A fost greu să strângeți bugetul de 2.4 milioane de euro?

Serghei Loznița: Mereu e greu. A fost mai puțin greu față de primul film, dar tot a trebuit să colectăm prin patru-cinci companii din Olanda, Franța, Germania (principalul producător), Ucraina și prin Eurimages.

Reporter: Sunteți dezamăgit că nu sunteți în Competiție la Cannes? Toate lungmetrajele dvstră de ficțiune au concurat până acum pentru la Palme d’or.

Serghei Loznița: Ar trebui să întrebați Cannes-ul dacă nu e dezamăgit! (Râde.). Îi înțeleg. Ce pot spune e că am terminat filmările în 29 martie, iar Cannes-ul a primit primul pre-montaj o săptămână mai târziu. Mi se pare curajos să inviți un film neterminat. Faptul că l-au luat mă bucură și pentru că mă forțează să-l termin mai repede – oricum o să mai lucrăm la el după festival (avem nevoie de vreo trei luni pentru că adăugăm mult sunet.). La Cannes vom arăta o variantă cu sunet bunicel, de care nu-mi e rușine.

Reporter: Aveți de terminat și un nou documentar, nu-i așa?

Serghei Loznița: Da, „The Trial”, lucrez la sunet. E făcut numai din imagini de la procesele staliniste organizate în anii 30 împotriva celor considerați anti-sovietici. Aceste imagini au fost în mod excepțional filmate cu tot cu sunet, pentru că o scurtă perioadă a fost folosită o tehnologie care permitea ca sunetul să fie inregistrat și el pe film. Sunt imagini filmate cu camera statică în cea mai mare parte a timpului, în cadre de 5-6 minute.

Reporter: Așa cum ați filmat și dvstră „Maidan” sau „Austerlitz”.

Serghei Loznița: Da, da, da! Nu-mi amintesc materiale din acea perioadă unde cadrele să fi fost atât de lungi. Voiau să documenteze totul cât mai bine. Sunt sigur că Stalin se uita la înregistrările astea și la cum oameni inocenți spuneau minciuni despre cum doreau să distrugă economia sovietică și să invite armata franceză să ocupe țara. Din trei ore de filmări am făcut un film de două ore în care arăt pas cu pas acest proces: cum a început, cine ce a zis, cum s-a terminat. Dorința mea e să-l fac pe spectator să se simtă înăuntrul procesului. Și erau procese publice, cu mii de spectatori.

Reporter: Asta era și ideea. În „Austerlitz”, documentarul dvstră care a rulat anul trecut în sălile din România, cadrele lungi cu miile de turiști care vizitau lagărul de la Auschwitz dădeau uneori senzația că trecutul e încă prezent.

Serghei Loznița: Trecutul nu dispare cu totul, el rămâne pe aproape. La fel ca în „Ciuma” lui Camus, apare și dispare fără motiv. Ca o boală – așa e și războiul. Cu toții purtăm acest virus care uneori iese la iveală și face boala posibilă.

Reporter: Nu există vaccin?

Serghei Loznița: Există vaccinul, dar trebuie să ne modificăm creierul. Deja facem chestia asta. Dacă comparăm oamenii de azi cu cei de acum 100 de ani, diferențele sunt mari.

Reporter: Ne adaptăm realității pentru că trebuie să supraviețuim.

Serghei Loznița: Exact. De pildă, la aeroport ești căutat de ame și metale. Cred că bunicul meu n-ar intra niciodată într-un aeroport pentru că, dacă cineva l-ar bănui că e terorist, s-ar simți jignit și i-ar provoca la duel pe cei de la Security. Dacă spun că n-am cuțit la mine, trebuie să mă crezi, iar dacă nu, te provoc la duel pentru că neîncrederea ta mă jignește. Așa era în secolul al XIX-lea. Azi, în acel scurt moment când ești căutat de arme iar bagajul tău e cercetat, ești suspect. Ți se spune: „Nu e nimic personal, ne facem doar meseria”. Și soldații spun asta în război.

Reporter: Vă simțiți prost când sunteți controlat pe aeroport?

Serghei Loznița: Da, întotdeauna. De ce mă ating? Nu vreau ca o persoană pe care n-o cunosc să-mi invadeze spațiul privat și să mă atingă.

Războiul din Ucraina e un conflict dintre două tipuri de mentalitate

Reporter: Într-un interviu de acum cinci ani mi-ați vorbit despre structuri și ați spus că totul în jurul nostru e structură – masa la care stăm, scaunele. Cum vedeți istoria prezentă în acești termeni – războiul din Ucraina, relația dintre Ucraina și Rusia…?

Serghei Loznița: Această relație dintre Ucraina și Rusia e relația dintre modernitate și un mod de viață învechit. Din punctul de vedere al modernității, ocuparea unui teritoriu e o prostie și duce întotdeauna într-o fundătură. Să interzici Google-ul e o prostie. Din punctul de vedere al totalitarismului, acesta a singurul mod de a rezolva lucrurile. Ce s-a întâmplat în Ucraina, dar și în Europa e același lucru. Când cineva gândește: “Să-i lăsăm să facă ce vor, chiar dacă doboară avioane sau mută zilnic granița ruso-georgiană cu câte un metru, noi avem afaceri de făcut cu conducte de gaze, lemn și oțel”, e tot un mod învechit de a gândi. Lumea e foarte mică, iar exemplul cu cursa MH-17 doborâtă în 2014 arată clar că nu poți sta fără să nu faci ceva atunci când valorile umanismului sunt atacate.

Reporter: Ce ar trebui făcut ca războiul din Ucraina să ia sfârșit?

Serghei Loznița: E vorba despre un conflict dintre două tipuri de mentalitate. Ce poți face cu mentalitățile? Să le schimbi. De cât timp ai nevoie, mai ales atunci când oamenii nu vor să se schimbe? Nu există un răspuns. Va dura atâta timp cât Rusia va avea energie să lupte. Treptat, însă, ea sărăcește tot mai mult. Știți de ce SUA, Marea Britanie, Uniunea Sovietică și aliații lor au învins Germania? Răspunsul e de ordin economic. Împreună aceste țări erau mai puternice economic față de Germania și față de țările ocupate de ea în Europa. E ca o chestiune de monopol. Statisticile arată că monopolul crește atâta timp cât teritoriul exploatat o permite, după care, odată resursele epuizate, se autodistruge. În monopol nu există competiție. Al Treilea Reich monopolizase totul pe un vast teritoriu atâta timp cât a fost posibil, după care n-a mai putut controla acest teritoriu. Cu Rusia e la fel – dacă ocupi un teritoriu, ai nevoie de armată și de resurse ca să-l controlezi. De aceea Rusia nu poate ocupa decât porțiuni mici, cum e zona din vestul Ucrainei, care e nedezvoltată. Trebuie să-i hrănești pe cei de acolo. Cum faci asta dacă nu permiți comerțul?

• Donbass e o regiune din estul Ucrainei, odinioară important centru minier și metalurgic, azi sărăcită și controlată de oligarhi. Donețk e cel mai important oraș din regiune. Demonstrațiile pro-ruse, care au început în Donbass în martie 2014 ca o consecință a revoluției și a mișcării Euromaidan, au culminat (după anexarea Crimeei de către Rusia) în aprilie 2014 cu războiul dintre forțele separatiste ale auto-proclamatelor republici Donețk și Luhansk, și armata guvernamentală ucraineană. 

Reporter: Ați spus într-un interviu recent că istoria Rusiei e o istorie copy/paste.

Serghei Loznița:Cine cunoaște istoria Rusiei știe că nimic nu s-a schimbat acolo. Istoria nu exista pentru acest teritoriu, ea a început să existe după ce a căzut totalitarismul (nu discutăm aici cum a căzut.). Ar fi trebuit luată atunci o decizie de genul procesului de la Nürnberg, care ar fi pus capăt celor 70 de ani de ucideri și umilințe printr-o declarație oficială din partea statului. Pe urmă ar fi trebui să se facă ceva cu proprietățile furate oamenilor – și aici ar fi fost nevoie și aici de un statement oficial. Nu s-a întâmplat, așa că trecutul a revenit.

Dacă întrebi azi tinerii din Rusia ce cred despre Stalin, majoritatea vor spune că a fost un lider puternic și bun, dar că unii oameni au fost trimiși la închisoare. Când la televizor s-a organizat acum câțiva ani un sondaj despre cel mai bun lider pe care l-a avut Rusia, pe primul loc a ieșit Stalin. Propaganda lucrează foarte bine, ea le-a inculcat oamenilor ideea că în acele vremuri grele Stalin a făcut tot posibilul să-și salveze oamenii, că a fost un bun patriot. Între timp, au apărut în diverse orașe monumente dedicate lui, i-a apărut din nou bustul.

Reporter: Ce părere aveți despre cazul regizorului de teatru și film Kirill Serebrennikov, care e arestat la domiciliu în Moscova?

Serghei Loznița:E arestat pe nedrept. E aceeași poveste, asemănătoare cu ce i s-a întâmplat lui Oleg Sențov, care a fost condamnat la 25 de ani de închisoare.

Reporter: Ce mai face Sențov?

Serghei Loznița: Nu știu, sper că e sănătos și că va supraviețui, dar l-au dus în cel mai îndepărtat loc din nord-est, Harp, nume care citit invers înseamnă „cenușă”. Cea mai dură închisoare din Rusia. Mesajul ar fi: „Iată ce se poate întâmpla! Nu puteți face nimic!” Sunt sigur că Serebrennikov nu va fi lăsat să vină la Cannes. Ar fi bine să-l lase să vină dar, dacă se va întâmpla, va fi pentru că se va considera că e în avantajul propagandei oficiale.

Reporter: Credeți că selecționarea filmului în Competiție la Cannes va ajuta situației lui fragile?

Serghei Loznița: Poate o va împiedica să se înrăutățească, dar ambele tabere se folosesc de această selecționare. Toți știu că în Rusia sistemul e puternic și că lumea se teme. Nimeni nu poate face nimic. Ai făcut un statement? Bravo! A apărut o scrisoare deschisă împotriva pedepsei cu închisoarea? Fantastic! Au semnat Godard și Wim Wenders? Ce nume grozave! O s-o publicăm!

• A 71-a ediție a Festivalului de la Cannes (8-19 mai 2018) se desfășoară în acest an sub semnul înnoirii. Cineaștii consacrați au făcut loc în Competiție nou-veniților, sunt multe debuturi în secțiunea Un Certain Regard, proiecțiile de presă nu mai preced premierele mondiale, iar selfie-urile sunt interzise pe covorul roșu. Festivalul a fost deschis de „Todos lo saben”, primul proiect spaniol al iranianului Asghar Farhadi, cu Penélope Cruz și Javier Bardem în rolurile principale, și se va încheia cu așteptatul „The Man Who Killed Don Quixote”, pe care Terry Gilliam l-a început în 1989. Juriul Competiției e prezidat de Cate Blanchett, iar juriul Un Certain Regard de Benicio del Toro.

Reporter: Cum vedeți Europa în 10 ani?

Serghei Loznița: Depinde de Europa. Am putea să ne întoarcem la situații din trecut pentru că mentalitatea noastră nu s-a schimbat. Mă refer la Occident, unde n-am văzut oameni care să se gândească serios cum să se protejeze de această boală.

Reporter: În Est există același pericol. Sunteți la curent cu ce se întâmplă în România, nu-i așa?

Serghei Loznița: Da, știu că și aici e un show. Dar e cineva care trage toate sforile astea și care ar vrea ca lucrurile să se schimbe. Cine vrea asta? Cine anunță că Occidentul e dușmanul nostru? Ei o spun fățiș: „Nu vă atingeți de țara asta, aici e zona noastră de influență!” În 2004, când au spus că Ucraina nu e stat, nimeni n-a plecat urechea. Zece ani mai târziu au început să miște. Sunt foarte preciși și fac exact ce anunță, dar cei din Vest spun: „Dacă e vorba de politică, noi să ne continuăm afacerile”.

Reporter: Ce puteți schimba cu filmele dvstră?

Serghei Loznița: Nu pot schimba nimic, dar pot încerca să-i fac pe oameni să gândească. Ca artist ucrainean, ca artist rus și ca artist în general e responsabilitatea mea să vorbesc despre lucruri dureroase care n-au fost rezolvate până acum. Sângele curge din aceste răni, din aceste locuri deschise și e groaznic când începem să uităm că oamenii au murit pentru anumite lucruri. E ca și cum ar fi murit degeaba. Asta e „Antigona”! Vechii greci aveau dreptate.

Reporter: Aveți un mesaj pentru români?

Serghei Loznița: Nu mă simt la catedră și nu împart oamenii în români, ucrainieni etc, dar spun în general că e important să înțelegem unde ne aflăm și ce se întâmplă cu noi ca să știm ce să facem. E foarte important să nu ne lăsăm mințiți de televizor și de propagandă în general. Dacă nu gândești și spui: „E clar și ușor, asta se întâmplă pentru că…”. Nu-i așa, nu e clar! Filosofii greci au explicat-o deja. Totul e complicat și uneori trebuie să înțelegem cum să tratăm aceste situații imposibile. Uneori e imposibil, e la fel ca atunci când Don Quijote se trage de păr în sus.

Reporter: E nevoie de o schimbare de perspectivă.

Serghei Loznița: Trebuie să ne schimbăm mentalitatea și să înțelegem că războiul e prost. Avem de învățat de la brazilieni care n-au avut niciodată un război în țară. E important să călătorești, să citești, să vezi filme, să înveți limbi străine, să accesezi zone ale științei care îți erau până atunci străine și astfel să te dezvolți. Va fi mult mai greu să te lași folosit dacă ești educat. Din punctul de vedere al puterii suntem cu toții resurse și ei ne folosesc așa cum vor. Nu e ușor să nu devii un obiect al manipulării pentru că tehnologia de azi permite ca în două săptămâni să schimbi opinia unei mari mase de oameni. Tehnologia ne ajută, dar ne și manipulează. Deci nu vă lăsați manipulați!

Cronici bune pentru filmul lui Loznița

„Donbass” a fost bine primit de presa de specialitate. Cea mai bună cronică i-a consacrat „Variety”, care scrie că filmele lui Loznitsa sunt necesare și care a remarcat imaginea lui Oleg Mutu: „Corupția și umilirea sunt forțele conducătoare din <>, rezultatul fiind un foarte critic portret al unei societăți în care relațiile umane au coborât la nivelul barbariei, apropiindu-se mai mult de antichitatea târzie decât de așa-zisa lume civilizată contemporană. (…) În fiecare scenă, camera suplă a lui Oleg Mutu acționează ca un istoric tăcut și curios, înregistrând fiecare nouă agresiune pentru că asta e singura modalitate de a se asigura că o anumită doză de adevăr va supraviețui.”

Serghei Loznița a deschis în 9 mai secțiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes (8-19 mai 2018) cu filmul de ficțiune „Donbass”, coproducție germano-ucraineano-franco-olandezo-română a cărei postproducție e realizată în mare parte la Digital Cube, în România.

„Donbass” vorbește despre situația de azi a acestei regiuni din estul Ucrainei marcată de sărăcie, război și de umbra amenințătoare a Rusiei. În interviul exclusiv pentru România acordat HotNews.ro Serghei Loznița explică de ce istoria Rusiei e o istorie copy/paste, cum ar putea fi oprit războiul din Ucraina și cum să nu ne lăsăm manipulați de propagandă.