Filmele cu cele mai mari încasări în 2023 sunt și marile favorite la Premiile Globurilor de Aur
Ediția de anul acesta a Globurilor de Aur, ce va avea loc duminică noaptea, se va întâlni cu o situație mai puțin obișnuită, două dintre filmele cu cele mai mari încasări din 2023, „Barbie” și „Oppenheimer” fiind totodată și favoritele pentru marile premii, relatează AFP și Agerpres.
După reforme adoptate pentru a răspunde acuzaţiilor de rasism şi corupţie, organizatorii Globurilor de Aur mizează pe fenomenul „Barbenheimer” pentru a reda strălucirea acestor premii, la ceremonia care va avea loc duminică.
Considerate o trambulină către premiile Oscar, Globurile de Aur au fost subminate în ultimii ani de scandaluri şi de erodarea publicului lor. Cu noi proprietari şi noi votanţi, aceste premii caută să se relanseze.
„Globurile (de Aur) au parte de un nou început”, a dat asigurări pentru AFP producătorul premiilor, Glenn Weiss. Ceremonia programată duminică la Beverly Hills de la ora locală 17:00 (01:00 GMT) ar trebui să onoreze în mare parte fenomenul „Barbenheimer”, care a făcut furori la box-office anul trecut.
Cele două filme au împreună nu mai puţin de 17 nominalizări.
„Barbie” și „Oppenheimer”, marile favorite la secțiunea filme, „Succesion” la seriale
Cu vânzări de bilete ce s-au ridicat la 1,441 miliarde de dolari la nivel mondial, Barbie a fost filmul cu cele mai mari încasări în 2023, în timp ce Oppenheimer s-a plasat pe poziția a treia în clasament, cu venituri de aproximativ 952 de milioane de dolari.
Ambele lungmetraje au obținut încasări cu mult peste estimările analiștilor. „Sunt atât de diferite unul faţă de celălalt şi, totuşi, amândouă au avut succes”, a observat Weiss. Între cele două s-a intercalat filmul The Super Mario Bros. Movie de la Sony în ceea ce privește încasările din sălile de cinema.
Regizat de Greta Gerwig, Barbie profită de aura mondială a figurinei de plastic pentru a oferi o satiră usturătoare despre misoginie şi pentru a evidenţia emanciparea femeilor. Filmul conduce în cursă cu nouă nominalizări şi este considerat favorit la premiul pentru cea mai bună comedie şi cel mai bun scenariu.
Oppenheimer, cu Cillian Murphy în rolul omului aflat în spatele creării bombei atomice, are opt nominalizări şi este considerat favorit la premiul pentru cel mai bun film dramatic.
Alte filme cu cel puţin cinci nominalizări sunt Killers of the Flower Moonde Martin Scorsese,Poor Things şi Past Lives – marele câștigător al Bucharest International Film Festival.
La categoriile dedicate televiziunii, drama de familie Succession se detaşează drept favorită, cu nouă nominalizări.
Globurile de Aur încearcă să își facă marea revenire după ani de scandal
Boicotate de elita de la Hollywood şi lipsite de difuzarea televizată în 2022, apoi ocolite de mai multe celebrităţi anul trecut, Globurile de Aur vor să pună capăt trecutului nefericit. Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (HFPA), aflată la originea acestor premii şi subminată de scandalurile de corupţie şi rasism, a fost dizolvată.
Noua organizaţie a diversificat juriul, invitând critici din întreaga lume. Suficient pentru a convinge postul american CBS să transmită duminică cea de-a 81-a ceremonie. Prezenţa sau absenţa oaspeţilor va spune dacă Hollywoodul este într-adevăr pregătit să întoarcă pagina, remarcă AFP.
Pe lângă nume grele din cinematografie, precum Leonardo DiCaprio (Killers of the Flower Moon), printre nominalizaţi se numără şi vedete ale muzicii – Billie Eilish şi Dua Lipa concurează pentru cea mai bună melodie, iar Taylor Swift este în cursă cu recentul său film-concert.
Organizaţia speră la un interes renăscut pentru covorul său roşu, după dubla grevă a actorilor şi scenariştilor care a paralizat industria timp de şase luni. Lipsite de promovare în timpul acestei mişcări sociale, multe vedete ar putea dori să recupereze timpul pierdut şi să-şi promoveze filmele înaintea premiilor Oscar.
„Vrem să fie o mare petrecere de deschidere a sezonului în care toată lumea să simtă această energie”, a declarat Weiss.