Sari direct la conținut

Directorul Europol: "Circa 30.000 de potentiali teroristi se afla in Europa"

HotNews.ro

„Circa 30.000 de potentiali teroristi se afla in Europa”, a declarat directorul Europol, Rob Wainwright, intr-un interviu pentru postul de televiziune bTV din Bulgaria. Potrivit acestuia, Bulgaria si toate tarile din Europa sunt amenintate de terorism, potrivit Rador.

„Lucrurile nu sunt atat de clare. Acesti oameni sunt inspirati, insa nu sunt subordonati Statului Islamic. Principalele amenintari impotriva Europei sunt foarte complexe – o explozie a activitatii teroriste in ultimii ani, exista amenintari cibernetice si multe grupuri care seamana cu mafia in multe tari”, a adaugat Wainwright.

Directorul Europol a comentat atentatul de pe aeroportul Sarafovo din Bulgaria, petrecut in urma cu mai multi ani: „Acesta a fost unul dintre cele mai importante cazuri din istoria terorismului la care a cooperat Europol. Autoritatile bulgare ne-au acordat acces complet, am reusit sa realizam multe in investigatie”. Astazi, la Sofia, va avea loc una dintre cele mai importante intalniri din cadrul presedintiei bulgare a Consiliului European, cu participarea Europol.

Presedintele Comisiei pentru securitate interna si ordine publica, Tvetan Tvetanov, si presedintele Comisiei pentru libertati civile, justitie si afaceri interne din Parlamentul European, Claude Moraes, vor deschide reuniunea Grupului mixt pentru control parlamentar al Europol. Aceasta este singura forma de supraveghere a functionarii Europol din Parlamentul European, impreuna cu parlamentele nationale.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro