Sari direct la conținut

Rusia promite un "răspuns dur" la noile sancţiuni americane

HotNews.ro

Rusia a promis un „răspuns dur” la noile sancțiuni americane adoptate împotriva unor oameni de afaceri, companii și înalți oficiali ruși, scrie AFP.

„Nu vom lăsa atacul actual sau orice nou atac anti-rus fără un răspuns dur”, a transmis Ministerul rus de Externe într-un comunicat.

„Neobținând niciun rezultat cu cele 50 de serii de sancțiuni precedente, Washingtonul continuă să sperie cu refuzul vizelor americane, amenință afacerile rusești cu înghețarea activelor și bunurilor, dar uită că rechiziționarea proprietății private și a banilor altora se numește furt”, a continuat diplomația rusă.

Potrivit Moscovei, sancțiunile americane fac ca Statele Unite să intre în categoria țărilor „inamice ale economiei de piață și concurenței cinstite și libere”, fiindcă „utilizează metode administrative pentru a elimina concurenți pe piețele străine”.

„Nicio presiune nu va face ca Rusia să devieze de la drumul pe care și l-a ales. Nu va face decât să demonstreze incapacitatea Statelor Unite de a-și atinge țelurile și să consolideze societatea rusă”, a mai afirmat diplomația de la Moscova.

„Sfătuim Washingtonul să se debaraseze cât mai repede de iluzia că este posibil să discute cu noi folosind limbajul sancțiunilor”, a adăugat MAE rus.

Noile sancțiuni americane vizează 38 de persoane și companii, care se adaugă celor 24 deja vizate la jumătatea lunii martie ca răspuns la ingerința electorală și mai multe atacuri cibernetice de care este acuzată Rusia.

Printre persoanele vizate figurează „oligarhi” apropiați Kremlinului și companiile lor, înalți oficiali ruși și societatea de stat rusă însărcinată cu exporturile de armament, Rosoboronexport.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro