Seulul vrea ca ONU să verifice închiderea centrului nord-coreean de teste nucleare
Preşedintele sud-coreean Moon Jae In a cerut Naţiunilor Unite să verifice preconizata închidere a unui centru nord-coreean de teste nucleare, a indicat marţi un purtător de cuvânt al ONU, citat de AFP și deAgerpres.
Moon Jae In a adresat această cerere luni, în cursul unei conversaţii telefonice cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, la doar câteva zile după declaraţiile liderului nord-coreean Kim Jong Un cu privire la intenţia sa de a închide, în luna mai, centrul de teste de la Punggye-ri.
„Preşedintele a solicitat sprijinul Naţiunilor Unite pentru a verifica închiderea iminentă a centrului de teste nucleare al RPDC, după cum a anunţat liderul RPDC, Kim Jong Un”, la întâlnirea sa istorică de vineri cu preşedintele sud-coreean, a explicat Stephane Dujarric, purtător de cuvânt al ONU.
Moon a cerut de asemenea lui Guterres asistenţa ONU pentru „a transforma zona demilitarizată” dintre cele două Corei într-o „zonă de pace”, a continuat el.