Sari direct la conținut

VIDEO Vladimir Putin a depus jurământul pentru un nou mandat de președinte al Rusiei

HotNews.ro

Vladimir Putin a depus jurământul pentru un nou mandat de șase ani în fruntea Rusiei, anunță Reuters.

Vladimir Putin a depus jurământul în sala Andreyevsky a Palatului Kremlin, cu mâna pe un exemplar aurit al Constituției. Acesta a jurat să servească poporul rus, să-i apere drepturile și libertățile și să apere suveranitatea Rusiei.

Putin a depus acest jurământ la două luni după ce peste 70 % din votanți l-au susținut pentru un al patrulea mandat de președinte.

Principalul său oponent, Alexei Navalny, a fost împiedicat să participe la aceste alegeri. Sâmbătă, sute de partizani ai acestuia au fost arestați de poliție după ce au prostetat sub sloganul „Putin nu este țarul nostru”.

„Consider datoria mea și scopul vieții mele să fac tot ce îmi stă în putere pentru Rusia, pentru prezentul său și pentru viitorul său”, a spus acesta.

„Sunt extrem de conștient de responsabilitatea enormă față de fiecare dintre voi, față de Rusia. Voi face totul pentru a crește puterea, prosperitatea și gloria Rusiei”, a spus Vladimir Putin, la ceremonia de învestitură.

„Toată frumusețea și toată forța noastră stă în autenticitatea noastră culturală și în unitatea noastră”, a adăugat el.

Putin, care are 65 de ani, își începe acest mandat cu un sprijin popular puternic, dar cu o economie slăbită de o confruntare costisitoare cu Vestul.

Constituția Rusiei îl împiedică sa candideze la un nou mandat în 2024, dar Vladimir Putin a mai ocolit o prevedere similară în trecut, când a ales un mandat intermediar de premier.

Vom reveni cu amănunte

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro