Sari direct la conținut

ONU cere eliberarea imediată a lucrătorilor străini răpiți în Libia, printre care și un român

HotNews.ro

Reprezentanta ONU Stephanie Williams a cerut duminică „eliberarea imediată şi necondiţionată” a inginerilor petrolişti răpiţi pe 14 iulie în Libia de un grup înarmat neidentificat, transmite agenția Xinhua, preluată deAgerpres.

Williams, adjunctă a Reprezentantului special pentru afaceri politice al secretarului general al ONU, a discutat la Tripoli cu preşedintele companiei petroliere libiene de stat, Mustafa Sanalla.

Doi dintre ingineri, de naţionalitate libiană, au fost eliberaţi la scurt timp după ce au fost răpiţi din perimetrul petrolier Sharara, cel mai mare din Libia.

Odată cu cei doi au mai fost răpiţi un inginer libian şi unul român.

Potrivit unui comunicat din 17 iulie al Ministerului Afacerilor de Externe de la Bucureşti, o celulă interinstituţională de criză a analizat diverse scenarii de evoluţie a cazului şi acţiunile posibile pentru soluţionarea situaţiei cetăţeanului român.

Ambasada României în Libia, relocată la Tunis, a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri cu acelaşi scop pe lângă autorităţile centrale şi locale libiene, iar conducerea MAE a avut o întrevedere cu însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Libiei la Bucureşti. A fost solicitat şi sprijinul partenerilor internaţionali ai României.

Celula de criză este în permanenţă în contact cu reprezentanţii companiei angajatoare şi cu familia cetăţeanului român.

Xinhua reaminteşte că, în noiembrie anul trecut, au fost răpiţi, tot sub ameninţarea armelor, trei lucrători turci şi unul german, de la o centrală electrică din Obari, la 1.100 de kilometri la sud de Tripoli. Toți au fost eliberaţi în urmă cu două săptămâni, după negocieri cu răpitorii, mediate de triburi libiene.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro