Yemen: 26 de copii, ucişi joi de bombardamentele coaliţiei conduse de Arabia Saudită
În total, 26 de copii şi-au pierdut viaţa joi în Yemen în lovituri ale coaliţiei conduse de Arabia Saudită, au anunţat vineri responsabili ai Naţiunilor Unite, lansând din nou apeluri la anchete independente asupra atacurilor vizând civili, relatează AFP, citată deAgerpres.
Cel puţin 22 de copii şi patru femei au murit într-una dintre lovituri în timp ce fugeau din calea luptelor din regiunea Ad Durayhimi, la sud de oraşul Al Hudaydah, aflată sub controlul rebelilor, a informat secretarul general al ONU pentru afaceri umanitare, Mark Lowcock.
Alţi patru copii au fost ucişi, tot joi, într-o altă lovitură aeriană în aceeaşi regiune.
„Este pentru a doua oară în două săptămâni când o lovitură aeriană efectuată de coaliţia condusă de Arabia Saudită duce la moartea a zeci de victime civile”, a acuzat Mark Lowcock într-un comunicat.
La 9 august, un raid aerian în provincia Saada, o zonă controlată de rebeli, deja atribuit acestei coaliţii militare, a lovit un autobuz care transporta copii, omorând 40 dintre aceştia şi determinându-l pe secretarul general al ONU să solicite o anchetă independentă.