Sari direct la conținut

Un alt ministru britanic a demisionat în semn de protest față de modul în care premierul May a negociat Brexit-ul

HotNews.ro
Un alt ministru britanic a demisionat în semn de protest față de modul în care premierul May a negociat Brexit-ul

Ministrul britanic al științelor și universităților, Sam Gyimah, a renunțat vineri la postul sau din guvernul premierului Theresa May, al șaselea ministru care demisionează în semn de protest față de acordul negociat cu Uniunea Europeană, anunță agenția Reuters.

Gyimah, care a militat în 2016 pentru menținerea Marii Britanii în UE, a declarat că acordul negociat de May înseamnă că Marea Britanie va renunța la „vocea și veto-ul” sau și că primul ministru nu ar trebui să excludă posibilitatea unui al doilea referendum.

Demisia lui reprezintă o nouă lovitură pentru May, care încearcă să-i convingă pe parlamentarii săi să aprobe acordul la care s-a ajuns duminică cu Bruxelles-ul.

May se confruntă cu critici din toate părțile, inclusiv din Irlanda de Nord.

„A devenit din ce în ce mai clar că acordul propus nu este în interesul național alMarii Britanii și că votul pentru acord ar însemna un eșec”, a scris Gyimah într-o declarație de demisie publicată de ziarul Daily Telegraph. „Vom pierde, fără a prelua controlul asupra destinului nostru național”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro