Zeci de mii de oameni au manifestat împotriva rasismului, la Milano
Zeci de mii de oameni au demonstrat sâmbătă la Milano împotriva rasismului, informează dpa şi EFE, citate de Agerpres.
Manifestanţii au mărşăluit prin tot oraşul şi în cele din urmă s-au strâns în piaţa centrală din faţa Catedralei din Milano.
Protestul este „o mărturie politică puternică (şi arată că) Italia nu este ţara care este descrisă în prezent”, a declarat primarul Giuseppe Sala.
Consilierul pe probleme sociale al oraşului, Pierfrancesco Majorino, a estimat la 200.000 de persoane numărul participanţilor la protest, organizat de mai multe grupuri de întrajutorare şi organizaţii sociale.
Motto-ul protestului a fost „Prima le persone” (Oamenii pe primul loc), o aluzie la cuvintele folosite de ministrul de interne de extremă dreapta al Italiei, Matteo Salvini, „Prima gli Italiani” (Italienii pe primul loc).