Patru opțiuni noi pentru parlamentul britanic la votul de joi: De la un nou referendum pentru Brexit la o a treia încercare pentru acordul negociat de May
Parlamentarii britanici vor putea să voteze joi în privința a patru amendamente la propunerea de amânare a Brexitului a Theresei May, a declarat președintele Camerei Comunelor, John Bercow, citat de Reuters.
Anunțul vine în condițiile în care parlamentarii vor vota astăzi o moțiune propusă de guvern privind două opțiuni: o scurtă amânare a Brexit prin aprobarea unui acord de ieșire până pe 20 mai sau o amânare mai lungă dacă nu se ajunge la timp la o înțelegere.
Bercow a spus că a selectat un amendament propus de un grup de parlamentari independenți ce solicită încă un referendum pe Brexit, dar și unul înaintat de Partidul Laburist, care cere ca May să folosească amânarea Brexitului pentru a da Parlamentului timp să ”găsească o majoritate pentru o abordare diferită”.
Celelalte două amendamente se referă la un plan de preluare a controlului agendei parlamentare cu scopul de a forța o discuție despre opțiunile de Brexit, respectiv la posibilitatea ca guvernul să aducă acordul negociat de May în Parlament pentru un al treilea vot, unul ”semnificativ”.