Il Giornale: Ce sunt "găurile negre" din oceane care îngrijorează NATO?

Submarinele din clasa Varshavyanka, unitățile submarine cu propulsie super silențioasă vânate de navele militare ale Alianței Atlantice în Marea Mediterană și în Marea Nordului, au fost numite „găuri negre” de NATO, scrie Il Giornale citat de Rador.

Marina rusă continuă să desfășoare aceste unități în toate flotele sale, consolidându-şi potențialul de luptă atât în ​​Marea Neagră, cât și în Marea Baltică. Submarinele cu motor diesel Varshavyanka, cunoscute și sub denumirea de Project 636.6, sunt considerate printre cele mai silențioase din clasa lor, iar agenția de știri Tass a definit identificarea lor în timpul navigației submarine: „o sarcină descurajantă pentru militarii NATO”, care continuă să activeze contramăsuri din ce în ce mai stricte pentru a împiedica aceste submarine să scape de monitorizarea sa, trecând prin spaţiul Giuk – o zonă maritimă geostrategică în care activitatea marinei rusești a depășit nivelurile fazelor de escaladare a Războiului Rece – și reapărând în zona mediteraneană sau în alte părţi ale mării. Nu este o coincidență faptul că NATO a botezat aceste unități cu numele neoficial de „găurile negre” ale oceanului.

Submarinele din clasa Project 636, sunt a treia generație de submarine din familia Varshavyanka, care datează din anii 1970. Dezvoltate la biroul de proiectare Rubin pe baza navelor Paltus (și Kilo), încă în funcţiune în China și India, au fost supuse unor modernizări semnificative cu sisteme electronice echipate cu cele mai recente sisteme radioelectronice și hidroacustice și au fost îmbunătățite pentru a fi mai eficiente în fazele de luptă, dar mai presus de toate, au fost implementate capacitățile de navigare silențioasă. Pe lângă submarinul Borei alimentat cu energie nucleară – ‘Improved Borei’ este considerat o altă „gaură neagră”. Varshavyanka apare ca un vas mic, de aproximativ 74 de metri lungime și 10 lățime, cu o capacitate de 4.000 de tone. Adâncimea de proiectare a corpului sub presiune este de 240 de metri, iar adâncimea maximă de operare este de 300 de metri. Poate transporta un echipaj de 52 de oameni.

Submarinul Varshavyanka este alimentat de două generatoare diesel de 1.500 cai putere fiecare, pentru un motor de propulsie electrică și două motoare diesel stand-by cu două baterii electrice care pot deplasa o elice cu șapte palete care asigură o viteză maximă de 17 noduri (peste 30 de kilometri pe oră) în navigația de suprafață și până la 20 de noduri în navigația submarină.

Principala sarcină încredințată lui Varshavyanka este de a proteja bazele navale și rutele maritime străbătute de unitățile de suprafață rusești, de a ataca, în caz de nevoie, submarinele inamice sau unitățile de suprafață, precum și de a intra în apele internaționale controlate de NATO și de a le testa abilitatea de a se sustrage adversarului. Încărcătura sa de rachete de croazieră îi permite, de asemenea, să lanseze atacuri orientate spre infrastructuri strategice – la fel ca și submarinul Rostov-on-Don (B-237), care a lovit forțele ISIS cu rachete Kalibr în primele etape ale intervenției rusești în teatrul sirian.

Cea mai letală armă a lor este, de fapt, racheta de croazieră „Kalibr”, principala armă a Proiectului 636.6, care a primit botezul de foc în Siria în 2015. În secțiunea de arc, Varshavyanka găzduiește șase tuburi torpilă de 533 mm, care pot lansa muniții convenționale, cum ar fi 18 torpile sau 24 de mine, sau rachete de croazieră Kalibr, capabile să atingă în mod eficient ținte la aproximativ 2.000. Potrivit Ministerului rus al Apărării, rachetele de acest tip au o observabilitate foarte scăzută, iar incapacitatea de a detecta o ‘gaură neagră’ în ocean care poate lansa rachete ghidate ce sunt greu de urmărit, face ca acest transportator submarin să fie unul dintre cele mai temute arme deținute de Kremlin.