O Globo: Este mai bine ca guvernul să renunțe la decretul privind armele
Semnarea de către președinte a celui de-al doilea decret de extindere a deţinerii și a portului de arme a avut parte de o ceremonie festivă la [Palatul] Planalto (sediul preşedinţiei Braziliei – n. red.), grupul favorabil glonţului imitând un revolver cu mâna, gest lansat de candidatul Jair Bolsonaro în campanie, relatează O Globo, citat de Rador.
Dar se putea întrezări deja că sărbătoarea nu va putea dura mult timp. Amploarea deschiderii pentru portul de arme, care în proiectul trimis spre analiză ministrului justiției, Sergio Moro, a cuprins nouă categorii, a fost extinsă de către legiuitorii de la [Palatul] Planalto la 19 – chiar înainte ca justiția să-și transmită avizul. Președintele a semnat decretul fără să fi citit analiza lui Moro.
Adică, Palatul luase deja decizia politică de nezdruncinat de a deschide larg ușile înarmării. Dar, la sfârșitul zilei de marți, ziua solemnităţii, juriștii identificau neconstituționalități în cadrul decretului.
Faptul că președintele, cu rapiditate, schimbă o lege care a ieșit din Congres – în acest caz, Statutul de Dezarmare – nu ar rezista unei analize minime din punct de vedere constituțional.
Vineri, preşedintele Camerei (Deputatiolor), Rodrigo Maia (DEM-RJ), a avertizat cu privire la această problemă, iar Senatul a făcut același lucru. În textul analizei făcute de Cameră se spune că guvernul „a extrapolat” puterile sale. Bolsonaro a ajuns să spună că decretul era la „limita legii”. De fapt, a trecut dincolo.
Partidul Rede Sustentabilidade, la rândul său, a depus o acțiune la Tribunalul Suprem împotriva decretului, pentru care a fost aleasă ca raportoare Rosa Weber, care a acordat un termen limită pentru ca guvernul să răspundă plângerii.
Prudent, în aceeași zi de vineri, Bolsonaro, aflat în vizită în sud, a declarat că, dacă decretul este neconstituțional, „trebuie să înceteze să mai existe”. Să se facă acest lucru imediat.
Lucrul de care Brazilia nu are deloc nevoie în prezent este o ciocnire între puteri – executivă și legislativă – în jurul acestui decret flagrant ilegal și chiar contrar opiniei publice, potrivit sondajelor care indică o respingere de 60% a eliberării armelor.
Nu va ajuta cu nimic atmosfera politică, acum că reforma asigurărilor sociale este deja în curs de analiză în cadrul Camerei, în cazul în care Congresul va fi forțat să respingă decretul. Și are capacitatea de a o face.
Dacă guvernul Bolsonaro insistă asupra înarmării, să o facă prin proiecte de lege, ceea ce va oferi Congresului ocazia de a organiza o dezbatere care se desfășoară de ani de zile, fără ca susținătorii liberalizării armelor să poată aduna argumente solide în apărarea tezelor lor într-o țară cu peste 50.000 de omoruri pe an. Statistici de război.
Dacă problema va fi direcţionată spre Congres, cel puţin va fi posibilă o discuție mai largă și mai tehnică, fără contaminarea ideologiilor care obişnuiesc să cuprindă dezbaterea privind armele, şi nu doar în Brazilia.