Sari direct la conținut

Un tată din Japonia, arestat deoarece folosea o armă cu electroșocuri pentru a-și educa copiii

HotNews.ro
Un tată din Japonia, arestat deoarece folosea o armă cu electroșocuri pentru a-și educa copiii

Un bărbat japonez a fost arestat miercuri deoarece folosea o armă cu electroșocuri pentru a-și disciplina copiii, scrie Reuters.

Omul în vârstă de 45 de ani din orașul sudic Kitakyushu a spus poliției că își electrocuta cei trei copii, două fete de 17 și 13 ani și un băiat de 11 ani, atunci când „nu respectau regulile”. Băiatul a suferit arsuri, însă autoritățile nu au descoperit răni vizibile în cazul fetelor.

În ultimii ani, în Japonia a fost înregistrată o serie de abuzuri îndreptate împotriva copiilor, care a inclus și moartea unei fetițe de 5 ani, anul trecut, după ce tatăl ei a bătut-o și a înfometat-o în numele disciplinei.

Legislatorii din Camera Inferioară a parlamentului japonez au aprobat marți, în mod unanim, un proiect de lege pentru interzicerea pedepselor corporale în cazul copiilor. Japonia ar fi a treia țară din Asia care impune o astfel de lege, după Mongolia și Nepal.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro