The Washington Post: Ce înseamnă eșecul lui Netanyahu de a forma un guvern pentru el – și pentru Trump
Benjamin Netanyahu a părut să obțină o victorie solidă în aprilie, când partidele de dreapta care se angajaseră să-l susțină pentru încă un mandat de premier al Israelului au câștigat majoritatea în Knesset, parlamentul țării, scrie The Washington Post conform Rador.
Părea că lui Netanyahu îi e deschisă calea pentru a deveni cel mai longeviv conducător al Israelului și pentru a lansa niște inițiative noi cu implicații considerabile, inclusiv anexarea coloniilor evreiești din Cisiordania și adoptarea unei legi a imunității care l-ar pune la adăpost de o așteptată inculpare pentru infracțiuni de corupție. Administrația Trump, în ce-o privește, se pregătea să salute noul guvern prin prezentarea planului ei, promis de multă vreme, privind un „acord al secolului” între israelieni și palestinieni.
Numai că acum se dovedește că dl Netanyahu nu a câștigat de fapt alegerile. Într-o răsturnare de situație politică pe care numai democrația fracționată a Israelului o poate produce, premierul nu a reușit să-și formeze guvernul până la termenul-limită de miercuri, fiind în schimb obligat să convoace noi alegeri. Această problemă n-a avut nici o legătură cu palestinienii ori cu alte chestiuni care-i preocupă pe non-israelieni, inclusiv planurile dlui Netanyahu de a eroda statul de drept prin a sa lege a imunității, plus o alta, ce ar urma să restricționeze puterile Curții Supreme a Israelului. În schimb, coaliția a intrat în colaps din cauza unei dispute între partidele seculare și cele religioase – o fractură ce ar putea conta mai mult în politica israeliană contemporană decât cea dintre „șoimi” și „porumbei” [militariști, respectiv pacifiști – n.trad.].
Partidul Likud al dlui Netanyahu a format în mod repetat guverne aliindu-se cu partide care-i reprezintă pe evreii ultra-ortodocși, având o orientare de dreapta în chestiunile seculare. Însă privilegiile pe care le-au câștigat aceste partide, între care subvenții pentru școlile religioase și exceptarea de la serviciul militar a celor care învață în ele, sunt din ce în ce mai rău privite de israelienii seculari, deopotrivă de stânga și de dreapta. Avigdor Lieberman, liderul unui partid care reprezintă numeroasa populația imigrată din Rusia, preponderent seculară, a optat să exploateze aceste tensiuni, refuzând să intre în coaliția de guvernare dacă aceasta nu se angaja să susțină o lege pentru limitarea scutirilor de la serviciul militar.
Noua campanie electorală pentru votul de pe 17 septembrie va fi acum marcată parțial de această dispută – dar există și mize mai mari pentru dl Netanyahu și administrația Trump. E posibil ca unii alegători să se răzgândească în privința susținerii lor pentru premier, acum, când el a arătat limpede că intenționează să-și confere imunitate contra acuzațiilor penale, între care și cea de mituire. Chiar dacă el va ieși victorios la noile alegeri, faptul că va exista o întârziere de cel puțin cinci luni în privința formării guvernului s-ar putea să-l împiedice pe dl Netanyahu să se pună la adăpost înainte de a fi inculpat.
Administrația Trump, pe de altă parte, nu prea are de ales și va trebui să-și mai țină în sertar încă câteva luni planul de pace – lucru ce va fi întâmpinat cu un discret oftat de ușurare atât de dl Netanyahu cât și de palestinieni. Dacă dl Netanyahu va pierde cumva noile alegeri, dl Trump va rămâne fără unul dintre cei mai apropiați aliați externi ai săi, un conducător cu care împărtășește tacticile politice de dezbinare, ba chiar unul care i-a și adoptat retorica, de la „știri false” și până la „vânătoare de vrăjitoare”. Domnii Trump și Netanyahu mizează fiecare pe faptul că celălalt va câștiga din nou alegerile. Dacă oricare dintre ei se înșală, relațiile americano-israeliene ar putea trece printr-o mare transformare.