VIDEO În loc de bal de absolvire, acești tineri au organizat o petrecere pentru persoanele fără adăpost
Leanne Carrasco a comandat 95 de pizza și împreună cu prietenii ei a participat la un bal care nu seamănă deloc cu unul de absolvire. Ea nu și-a dorit asta și din banii pe care i-ar fi cheltuit altfel a organizat o petrecere cu pizza la un adăpost pentru femei și copii din Houston, Texas.
„Nu mulți oameni au tot ceea ce am eu și asta nu este corect”, a declarat ea pentru CNN. „Sunt o mulțime de persoane care au nevoie de ajutor.”
Carrasco s-a înscris cu mult timp în urmă ca voluntar, împreună cu familia, la Centrul de dezvoltare a familiei Star of Hope. Dar de data aceasta a fost diferit. Împreună cu prietenii ei a organizat petrecerea și a colectat periuțe de dinți, pastă de dinți, șervețele și deodorant pe care le-a împachetat în 400 de pungi pentru a le oferi persoanelor care locuiesc în centru.
„A fost o zi magică”, a spus purtătorul de cuvânt al centrului. Oamenii au aplaudat-o pe Carrasco și au fost foarte impresionați de gestul ei. „I-am spus că acesta a fost examenul ei final și a primit un 10 plus”.
Tinerii absolvenți au în plan să se înscrie în această toamnă la Universitatea Briar Cliff și să studieze asistența medicală.