Sari direct la conținut

Trump: Migranții nemulțumiți de condițiile din centrele de detenție ar trebui să stea acasă

HotNews.ro
Trump: Migranții nemulțumiți de condițiile din centrele de detenție ar trebui să stea acasă

Președintele american Donald Trump a declarat că migranții care nu sunt mulțumiți de condițiile din centrele de detenție din SUA ar trebui să rămână în țara lor natală, în contextul unui nou val de critici în ceea ce privește modul în care președintele gestionează criza migranților, scrie Mediafax, citând Reuters.

„Dacă imigranții ilegali nu sunt mulțumiți de condițiile din centrele de detenție rapid-construite, doar spuneți-le să nu vină. Toată problema s-ar rezolva!”, a declarat Donald Trump prin intermediul unui mesaj publicat pe Twitter.

Parlamentarii democrați și activiștii care au vizitat recent centrele de detenție pentru migranți din apropierea graniței Statelor Unite au descris condițiile ca fiind „de coșmar” și au criticat faptul că centrele sunt supraaglomerate și nu există acces adecvat la apă, mâncare și alte lucruri de bază.

„Membrii poliției de frontieră nu sunt doctori sau asistente. O treabă foarte bună, una peste alta. Mulți dintre acești migranți ilegali trăiesc mult mai bine acum decât în țările din care au venit și sunt în siguranță”, a transmis președintele american prin intermediul Twitter.

Potrivit estimărilor, 12 milioane de persoane se află în mod ilegal în Statele Unite, majoritatea provenind din Mexic și țări ale Americii Centrale. Donald Trump a anunțat la începutul lunii iunie că Agenția pentru Imigrație și Vămi (ICE) va începe deportarea a „milioane de imigranți” care se află în mod ilegal în Statele Unite.

În baza unui acord semnat luna trecută, Mexicul a acceptat să găzduiască imigranții din America Centrală care solicită azil în Statele Unite până când cazurile lor vor fi analizate de către autoritățile americane. Potrivit acordului, Mexicul va trimite trupe ale Gărzii Naționale pentru a-i împiedica pe imigranții din America Centrală să ajungă la granița cu Statele Unite. Acordul a fost semnat de către autoritățile mexicane pentru a evita ca președintele american să dea curs introducerii unei taxe de 5% pentru toate produsele importate din Mexic.

Președintele a anunțat în mai multe rânduri pe durata mandatului său că dorește să închidă frontiera cu Mexicul, dar nu a luat măsuri în acest sens. Guvernul Statelor Unite se confruntă cu un influx de persoane din America Centrală care traversează Mexicul pentru a ajunge în Statele Unite.

Președintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador a declarat în luna martie că este determinat să ajute la stoparea migrației ilegale, dar țara sa nu este responsabilă direct de fluxul de imigranți care ajung în Statele Unite. Acesta a transmis că dorește să combată imigrația ilegală și să mențină o relație cordială cu omologul său american.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro