Angela Merkel îşi întăreşte statutul de strateg politic
În momentul în care împlineşte 65 de ani, miercuri, cancelarul reuşeşte turul de forţă de a repune în şa două protejate de-ale ei. Numirea dnei Annegret Kramp-Karrenbauer în fruntea ministerului apărării nu este totuşi fără riscuri pentru urmaşa ei, potrivit Le Echos, citat de Rador.
Întrebată ce înseamnă pentru ea să împlinească 65 de ani, Angela Merkel răspundea acum câteva zile: „Nu întinerim, dar suntem mult mai experimentaţi. Asta poate fi partea bună a lucrurilor”. Alegerea Ursulei von der Leyen marţi seara la preşedinţia Comisiei Europene şi numirea, miercuri, în locul acesteia la ministerul german al apărării a dnei Annegret Kramp-Karrenbauer sunt cea mai bună ilustrare a acestei analize.
Când îşi sărbătoreşte ziua, miercuri, cancelarul se poate felicita că a repus în şa o fostă urmaşă, Ursula von der Leyen, şi a oferit o rampă de lansare noii urmaşe să-i succeadă, până la sfârşitul mandatului ei, în 2021.
Rolul cheie al lui Emmanuel Macron
Acest buchet de aniversare încheie două săptămâni de poker european în cursul căruia Emmanuel Macron a jucat un rol cheie alături de Angela Merkel. El, opunându-se nominalizării germanului Manfred Weber la preşedinţia Comisiei Europene şi suflând numele compatrioatei sale Ursula von der Leyen, a deschis calea spre această lovitură de maestru. Preşedintele Republicii franceze va şti fără îndoială să profite de asta pe viitor.
Cu ministrul apărării propulsată în Comisia Europeană, Angela Merkel ar fi putut să-l numească pe actualul ministru al sănătăţii, Jens Spahn, în locul ei. Numele actualului ministru al sănătăţii şi fost rival pentru Annegret Kramp-Karrenbauer la preşedinţia CDU circula de câteva zile. Dar alegerea surpriză a celei pe care toată lumea o numeşte AKK arată cât de mult vrea Angela Merkel să aibă control asupra succesiunii sale.
O ultimă şansă pentru AKK
La aproape şase luni de la numirea sa în fruntea Partidului creştin-democrat, noua urmaşă a Angelei Merkel nu reuşeşte să se impună şi îşi înmulţeşte gafele de natură să o facă să scadă în sondaje. Împingând-o pe Annegret Kramp-Karrenbauer să intre în guvern în ciuda celor mai mari reticenţe ale sale, Angela Merkel vrea să-i dea o nouă şansă.
Poate ultima, căci postul de la Apărare i-a văzut pe mulţi dintre predecesorii ei, printre care şi Ursula von der Leyen, epuizându-se după 5 ani în acest post. Dacă Angela Merkel îsi respectă pariul să meargă până la capătul mandatului ei, AKK nu va trebui să reziste decât doi ani. O perioadă suficient de limitată pentru ca să evite să-şi frângă aripile, dar suficient de lungă pentru ca să-şi construiască o statură internaţională care îi lipseşte. Ea trebuie să câştige pariul mentorului ei.