Eurobarometru: Serbia, singura țară din Balcanii de Vest în care cetățenii au mai multă încredere în guvernul național decât în UE
Potrivit celui mai recent sondaj Eurobarometru, realizat în luna iunie a acestui an și publicat luna aceasta, Serbia este singura țară din Balcanii de Vest în care cetățenii au mai multă încredere în guvernul național (41%) decât în Uniunea Europeană (33%), scrie European Western Balkans.
În Macedonia de Nord, cifrele arată că 57% dintre cetățeni sunt pentru UE și 33% pentru guvernul național, în Albania 69% pentru UE și 40% pentru guvernul național, iar în Muntenegru procentul este de 47% la 43%. În Kosovo și în Bosnia și Herțegovina nu a fost realizat sondajul.
Serbia este și singura țară din Balcanii de Vest, dintre cele în care a fost ținut studiul, în care există mai multă neîncredere decât încredere față de UE, cu o diferență semnificativă de 20%. Încrederea, în medie, față de Uniune este de 44%.
În ceea ce privește imaginea pe care UE o are în aceste țări, Albania se află în topul clasamentului, 81% dintre cetățeni susținând că au o părere „foarte pozitivă” sau „destul de pozitivă” fată de aceasta, în timp ce doar pentru 3% imaginea este una „destul de negativă” sau „foarte negativă”.
Pe de altă parte, procentul celor care au o imagine pozitivă față de UE în Serbia este de 37%, deși este mai mare decât cel al cetățenilor care au o imagine negativă, 27%. În Muntenegru, raportul este de 63% la 18%, în timp ce în Macedonia de Nord s-a văzut o scădere față de anul trecut, raportul fiind de 56% la 17%.
Muntenegru este singura țară în care perspectiva asupra economiei naționale este aproape de media UE: 48% suțin că economia este bună, în timp ce 47% cred că este proastă. Cifrele sunt aproape identice în UE, 49% fiind satisfăcuți de performanța economică a țării lor, iar 47% nu.
Peste 60% dintre cetățenii Albaniei, Macedoniei de Nord și Serbiei spun că economia țării lor merge prost, iar cel mai mare procent este cel al Serbiei – 67%. Situația economică și șomajul reprezintă chestiunile cele mai importante pentru cei din regiune, cu un interes peste cel mediu ale cetățenilor UE.
O altă chestiune în cazul căreia se văd diferențe față de media europeană este cea legată de criza climatică – 20% dintre cetățenii UE consideră această problemă importantă, în timp ce 7% este cel mai mare procent înregistrat în Balcanii de Vest, în Albania.
Pentru majoritatea celor chestionați din regiune, UE reprezintă „libertatea de a călători, munci și studia oriunde în UE”, precum și „prosperitate economică” și „protecție socială”.