Sari direct la conținut

Boris Johnson: Nu va exista un Brexit cu acord dacă mecanismul "backstop" nu va fi eliminat

HotNews.ro
, Foto:
, Foto:

Primul ministru britanic, Boris Johnson, i-a transmis președintelui în funcţie al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, că nu există nicio perspectivă a unui Brexit cu acord, cu excepția cazului în care mecanismul „backstop” va fi eliminat, a anunţat marţi cabinetul acestuia, scrie Mediafax, citând Reuters.

„Primul ministru a stabilit că Marea Britanie va părăsi UE la 31 octombrie, indiferent de circumstanțe, și cu siguranţă ne dorim să facem acest lucru cu un acord”, a transmis o purtătoare de cuvânt.

„Primul ministru a fost, de asemenea, clar că, dacă nu se redeschide Acordul de retragere și nu se elimină backstopul, nu există nicio perspectivă a acestui acord”, a adăugat aceasta.

Boris Johnson insistă ca mecanismul backstop să fie înlocuit, afirmând că este incompatibil cu suveranitatea britanică și cu viitorul Marii Britanii în afara Blocului comunitar. Liderul de la Londra a afirmat săptămâna trecută, într-o scrisoare adresată președintele Consiliului European, Donald Tusk, că Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare o nouă soluție pentru frontiera irlandeză, alta decât soluția „backstop”, un mecanism care are drept scop să păstreze deschisă această graniță, dar care ar însemna că Marea Britanie ar trebui să rămână în uniunea vamală europeană până când sunt negociate „aranjamente alternative” prin care să se evite o frontieră strictă în Irlanda.

Jean-Claude Juncker, preşedintele în funcţie al Comisiei Europene, i-a reiterat marţi seară premierului britanic, Boris Johnson, că Acordul Brexit nu va fi renegociat şi că susţinerea ţărilor Uniunii Europene pentru Irlanda este „constantă”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro