Jumătate din polițiștii din India consideră că musulmanii sunt mai predispuși la a comite infracțiuni (Studiu)
Un nou studiu arată că polițiștii din India au prejudecăți „semnificative” împotriva musulmanilor, iar jumătate din indivizii chestionați susțin că persoanele musulmane sunt predispuse „în mod natural” la a comite infracțiuni, scrie Aljazeera.
Studiul, realizat prin chestionarea 12.000 de angajați ai poliției din 21 de state indiene, a dezvăluit și faptul că unul din trei polițiști consideră că violența mafiotă din cazurile de sacrificare a vacilor este „naturală”.
Rezultalele au fost publicate marți, în contextul în care ONU și alte grupuri care militează pentru drepturile omului sunt tot mai îngrijorate în legătură cu nivelul, în creștere, de violență și hărțuire afișat împotriva minorității musulmane din India, de la preluarea puterii de către prim ministrul Narendra Modi, în 2014. De atunci, zeci de oameni, majoritatea musulmani, au fost uciși de grupuril mafiote, acuzați că ar fi consumat carne de vacă sau că ar fi participat la sacrificarea acestor animale, considerate sacre în religia Hindu.
Raportul de marți a arătat că 14% din polițiști cred că musulmanii sunt, „foarte probabil”, înclinați spre a comite infracțiuni, în timp ce 36% cred că această inclinație este „oarecum probabilă”.
„35% din personal consideră că este natural ca grupurile mafiote să pedepsească vinovații în cazurile de sacrificare a vacilor”, transmite raportul.
„Unele concluzii au fost foarte surprinzătoare”, a declarat Manjesh Rana, unul dintre cercetătorii care au lucrat la studiu, deoarece în mod normal „credem că aceastea ar putea fi percepțiile oamenilor, dar nu cele ale autorităților”. Însă cercetătorul a adăugat: „Nu putem să concluzionăm că prejudecățile pe care le au le afectează munca, însă mereu există șansa asta.”
De asemenea, 60% dintre cei implicați în studiu cred că în cazul imigranților din alte state este „mai probabil” să fie implicați în infracțiuni și mai mult de jumătatea simt că plângerile de violență împotriva femeilor sunt false.
Acest studiu este primul de acest fel din India.