Franța: O abație găzduia un "test clinic sălbatic" pentru tratarea Parkinson și Alzheimer
Molecule cu efecte necunoscute, testate în Franța pe cel puțin 350 de persoane bolnave de Parkinson sau Alzheimer, într-o abație și în afara oricărui cadru legal: un „studiu clinic sălbatic” de o amploare rară a fost interzis joi de Agenția franceză a medicamentului, scrie AFP.
Acest test „ilegal” era condus de o structură denumită Fonds Josefa, al cărei vicepreședinte este Henri Joyeux, contestat de comunitatea medicală din Franța în special din cauza pozițiilor sale antivaccin.
Contactat telefonic, Joyeux a susținut că activitățile „nu au nicio legătură cu un test clinic”.
„Este vorba de un studiu științific prealabil unui test clinic care va fi solicitat până la finalul anului 2019. Agenția medicamentului o știe perfect”, a declarat acesta, ulterior, la BFMTV.
„Profesorul Jean-Bernard Fourtillan, care a descoperit hormonul somnului, valentonină, a scris în 22 iunie Agenției naționale a Medicamentului pentru a-i informa. Fie nu au citit scrisoarea, fie au citit-o prost, asta e tot”, a continuat el.
Experimentul consta în aplicarea a două substanțe, valentonină și 6-metoxy-harmalan, în speranța de a trata mai multe boli neurologice (Parkinson, Alzheimer, tulburări de somn etc).
Potrivit ANSM, aceste molecule sunt apropiate de melantonină, hormon utilizat frecvent pentru un somn mai bun dar nerecomandat unor categorii de oameni de către agenția sanitară din cauza efectelor secundare.
Pe site-ul Fonds Josefa, fondatorul, profesorul Jean-Bernard Fourtillan, revendică descoperirea valentoninei, care „protejează organismul nostru și asigură reglarea vieții psihice și vegetative”.
„Calitatea, efectele și toleranța acestor substanțe nu sunt cunoscute” și „un risc pentru sănătatea participanților nu poate fi exclus”, a replicat ANSM.
Potrivit ministerului Sănătății, pacienții care au participat la acest test clinic ar fi fost sfătuiți să „nu-și prevină medicii”.
Bernard Celli, directorul inspecției ANSM, numeroși pacienți au fost găzduiți într-o abație în apropiere de Poitiers (vest), abația Sainte-Croix. „Se pare că petreceau o noapte aici și dimineața li se preleva sânge”, a adăugat el.
Efectuarea unui test clinic fără autorizație este pasibilă de o amendă de 15.000 de euro și un an de închisoare, a precizat Celli, fără a lua în calcul eventuale pedepse din codul penal francez.
ANSM a descoperit acest test ilegal grație unui control efectuat la începutul lui septembrie în laboratorul la care erau trimise probele de sânge prelevate, pentru analiză.