Cine este John Bercow, "speaker-ul" Camerei Comunelor care a stopat Brexitul lui Johnson / Bunicii paterni, evrei din România, au emigrat în Marea Britanie acum un secol

Președintele conservator al Camerei Comunelor John Bercow, care a refuzat luni să supună votului deputaților acordul privind Brexitul negociat de Boris Johnson, nu este la prima inițiativă spectaculoasă, ajungând chiar să fie acuzat de părtinire în propria sa tabără, scrie AFP.

În virtutea principiului care interzice dezbaterea de mai multe ori a aceluiași text legislativ, în aceeași sesiune parlamentară. „Speaker-ul” a refuzat ca deputații să examineze noul acord încheiat cu Bruxellesul de premierul Boris Johnson.

În martie, a luat prin surprindere executivul, pe atunci condus de Theresa May, când a refuzat un nou vot asupra acordului pentru Brexit negociat cu UE dar respins deja de deputați. Euroscepticii îl considerau prea favorabil taberei adverse.

În vârstă de 56 de ani, John Bercow a anunțat luna trecută că va părăsi cel târziu în 31 octombrie fotoliul cu piele verde care domină Camera Comunelor, pentru a putea petrece mai mult timp cu familia.

De la înălțimea de 1,68 metri, acest conservator provenit dintr-un mediu modest – tatăl său era șofer de taxi – a fost un ghimpe în picioarele guvernelor tory succesive. David Cameron, predecesorul Theresei May, a încercat chiar să-l schimbe din funcție, dar în zadar.

Și-a atras reproșurile conservatorilor după ce s-a pronunțat împotriva unui discurs al lui Donald Trump în parlamentul britanic, în timpul vizitei președintelui american în Regat, în 2018.

Cu roba sa neagră și cravatele colorate, a condus dezbaterile cu deja celebrele chemări la ordine („Order !”) și replici suculente.

Interpretarea personală a atribuțiilor funcției sale i-au conferit un rol mai decisiv decât cel jucat de predecesorii săi. Adjuncta sa Eleanor Laing, care candidează la succesiune, a apreciat recent că acesta s-a „îndepărtat ” de la regulile jocului, acuzându-l de „aroganță”.

În schimb, Tom Watson, numărul doi al partidului de opoziție laburist, vede în John Bercow unul dintre „marii Speakers”.

Fără perucă

Născut în 19 ianuarie 1963, John Bercow a crescut într-o modestă familie de evrei, în nordul Londrei. Bunicii săi pe linie paternă erau evrei care plecaseră din România în urmă cu un secol. Familia și-a schimbat numele din Berkowitz în Bercow.

„Nu sunt un englez tipic, sunt în parte originar din Europa centrală. Tatăl meu era fiul unor migranți din România. Iar mama mea, care este încă cu noi, este o metodistă din Yorkshire. Deci, știți, nu sunt un britanic tipic. Numele Bercow era originar Berkowitz. Dar unii oameni mă consideră un englez tipic”, declara acesta, recent, pentru spiegel.de.

A început activitatea politică în universitate, unde a studiat științele politice. Devine consilier municipal în cartierul londonez Lambeth, la 23 de ani. În 1997, este ales pentru prima oară deputat, în circumscripția Buckingham, în nord-vestul capitalei britanice.

În 2009, preia președinția Camerei Comunelor sub o guvernare laburistă, promițând să renunțe la practicile predecesorului său, implicat într-un scandal de deduceri de cheltuieli și nevoit să demisioneze. Ajunși la putere în 2010, conservatorii îl mențin în funcție.

Cel mai tânăr speaker, la 46 de ani, John Bercow a încercat să modernizeze funcția, abandonând o serie de elemente ale ținutei tradiționale, precum peruca. În iunie 2017, a permis deputaților să vină la ședințe fără cravate.

La puțin timp după instalarea în fotoliul de Speaker, plasat între băncile majorității și opoziției, care stau față în față, a provocat o polemică după ce a reclamat mii de lire pentru renovarea apartamentului de serviciu, astfel încât să-i poată găzdui pe cei trei copii ai săi.

Soția sa, Sally Bercow, a ținut prima pagină a ziarelor din rațiuni care nu țin de politică: a pozat învelită doar cu un cearșaf, pentru o revistă, a participat la un program de tele-realitate și a avut o relație extraconjugală cu vărul soțului său.

În 2010, a participat la alegerile locale sub stindardul Partidului Laburist, adversarul politic al soțului său. Acesta a apărat-o, însă, declarând: „Soția mea nu îmi aparține, e doar soția mea”.