Sari direct la conținut

Un submarin care se pare că transporta droguri a fost interceptat în apele teritoriale spaniole

HotNews.ro
Droguri, Foto: EuroNews
Droguri, Foto: EuroNews

Poliția spaniolă a interceptat duminică un submarin care părea că transportă droguri în apele teritoriale spaniole în apropiere de regiunea Galiția din nord-vestul Spaniei, a declarat pentru Reuters o sursă din delegația guvernului central în regiune, potrivit Mediafax.

„În această dimineață, o operațiune internațională a reușit să localizeze un mic submarin de aproximativ 20 de metri lungime în apropiere de plaja Hio din provincia Pontevedra”, a declarat sursa, confirmând informaţiile anterioare din mass-media.

Agenția de știri EFE a informat că nava transporta aproximativ 3.000 de kilograme de cocaină, citând surse din Garda Civilă din Spania.

Cu toate acestea, sursa a declarat pentru Reuters că submarinul părea că transporta droguri, dar încă acest lucru nu a fost confirmat, iar o purtătoare de cuvânt a Gărzii Civile a spus că nu poate confirma încărcătura submarinului, întrucât se afla încă sub apă.

Doi bărbați sud-americani au fost reținuți în cadrul operațiunii, la care au participat Garda Civilă și Poliția Națională, în timp ce un al treilea bărbat a scăpat, a spus sursa.

Autoritățile vor încerca să relanseze la apă nava luni dimineață, după ce încercările de duminică s-au dovedit nereușite.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro