Sari direct la conținut

Grecia și SUA cer Turciei să menţină statutul de muzeu pentru catedrala Sfânta Sofia din Istanbul. Celebrul monument ar putea fi transformat în moschee

HotNews.ro
Sfanta Sofia, Foto: Eugen Stoica
Sfanta Sofia, Foto: Eugen Stoica

Grecia a declarat joi că Turcia riscă să deschidă „o prăpastie emoţională imensă” cu ţările creştine, dacă va merge înainte cu propunerea de a transforma catedrala Sfânta Sofia din Istanbul, în prezent având statutul de muzeu, într-o moschee, scrie Agerpres.

O instanţă turcă a primit joi o petiţie care solicita transformarea clădirii masive din secolul al VI-lea, construită iniţial ca o catedrală creştină şi în prezent una dintre cele mai vizitate atracţii turistice din Turcia, din nou într-o moschee.

„Hagia Sophia este un monument al patrimoniului mondial… Multe ţări – culminând cu intervenţia Departamentului de Stat al SUA – au subliniat acest aspect, îndemnând Turcia să nu facă paşi care ar crea o prăpastie emoţională imensă între creştinii din întreaga lume şi Turcia”, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului grec, Stelios Petsas, într-o conferinţă de presă.

Patriarhul ecumenic Bartolomeu, liderul spiritual al circa 300 de milioane de creştini ortodocşi din întreaga lume, a declarat că transformarea catedralei Sfânta Sofia într-o moschee i-ar dezamăgi pe creştini şi provoca o „prăpastie” între est şi vest.

Și secretarul de stat american Mike Pompeo a solicitat, miercuri, Turciei să păstreze statutul de muzeu al catedralei Sfânta Sofia din Istanbul, scrie Agerpres.

Hagia Sophia a fost cea mai importantă catedrală a creştinătăţii timp de 900 de ani, înainte de a fi transformată în moschee, timp de 500 de ani, până în 1934 când a devenit muzeu.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a propus revenirea la statutul de moschee a acestui monument care face parte din Patrimoniul Cultural al Umanităţii UNESCO, fiind aflat în inima Imperiului Bizantin creştin şi apoi a Imperiului Otoman musulman. În prezent, Hagia Sophia este unul dintre cele mai vizitate monumente din Turcia.

Într-o luare de poziţie pe acest subiect, Pompeo a lăudat autorităţile turce pentru modul în care a fost întreţinut monumentul şi pentru exploatarea sa turistică, ca muzeu, dar a avertizat că schimbarea acestui statut ar duce la pierderea unei importante părţi din moştenirea culturală, religioasă şi istorică reprezentată de catedrală.

„Îndemnăm Guvernul Turciei să menţină Hagia Sophia ca muzeu, ca pe un exemplu al determinării sale de a respecta tradiţiile religioase şi istoria diversă care au contribuit la formarea Republicii Turce şi să asigure în acelaşi timp că va rămâne accesibilă tuturor”, a spus şeful diplomaţiei americane.

Instanţa este aşteptată să se pronunţe joi cu privire la o solicitare de schimbare a statutului de muzeu al Hagiei Sophia şi revenirea sa la starea de moschee. Hagia Sophia a fost transformată în muzeu în 1934 în anii de început ai Turciei moderne laice, fondată de Mustafa Kemal Ataturk.

UPDATE: Decizia instanței a fost amânată, joi, pentru 15 zile

Consiliul de Stat a examinat joi cererea depusă de o asociaţie apropiată guvernului islamist turc de a schimba decretul care a impus laicizarea catedralei în urmă cu 85 de ani şi a anunţat că va lua o decizie peste două săptămâni, anunță Agerpres.

Potrivit acestei asociaţii, decretul care stă la baza laicizării monumentului conţine semnătura falsificată a fondatorului Turciei moderne, Mustafa Kemal Ataturk.

Iniţiativa a fost sprijinită atât de partidul islamist AKP, al preşedintelui ţării, Recep Tayyip Erdogan, cât şi de partenerul său din Parlament, ultranaţionalistul MHP, dar se confruntă cu o puternică opoziţie din partea sectorului academic şi unei părţi a societăţii civile.

În cazul în care va redeveni moschee, turiştii vor putea continua să viziteze monumentul, însă autorităţile vor trebui să decidă cum să împace tradiţia musulmană cu cea creştină, în condiţiile în care islamul interzice realizarea de fotografii într-un templu.

Peste 200 de academicieni din domeniul artei bizantine şi otomane au semnat o cerere săptămâna acesta ca Sfânta Sofia să rămână muzeu, subliniind că guvernul turc nu este nevoit să se întrebe dacă „trebuie să fie moschee sau muzeu”, ci „cum putem îngriji mai bine monumentul”.

În cazul unui aviz favorabil de a reveni la statul de moschee, guvernul turc speră ca rugăciunile în Hagia Sofia să poată începe din 15 iulie.

Pe același subiect:

Erdogan pomeneşte o transformare a fostei biserici Sf. Sophia într-o moschee

Ingrijorari legate de islamizarea monumentului Sfanta Sofia din Istanbul, unde de la inceputul Ramadanului se recita din Coran zilnic

La Istanbul, mii de musulmani au cerut redeschiderea „moscheii” Sfanta Sofia

Turcia: O manastire ortodoxa din secolul al V-lea ar putea fi transformata in moschee

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro