Sari direct la conținut

Noi epurări în Turcia: Poliția a arestat peste 100 de militari acuzați de legături cu clericul Fetthulah Gullen

HotNews.ro
Recep Erdogan, Foto: Adem ALTAN / AFP / Profimedia
Recep Erdogan, Foto: Adem ALTAN / AFP / Profimedia

Poliția turcă a arestat miercuri peste 100 de persoane, majoritatea soldați activi, în cadrul unei operațiuni care a vizat susținători ai predicatorului musulman Fethullah Gülen despre care Ankara afirmă că ar fi fost în spatele unei lovituri de stat eșuate în 2016, relatează agenția de stat turcă Anadolu citată de Reuters.

Acțiunea reprezintă ultimul episod al unui val de epurări care vizează rețeaua clericului musulman refugiat în Statele Unite, acesta negând implicarea sa în tentativa de puci din iulie 2016 în care în jur de 250 de persoane și-au pierdut viața.

Procuratura din Istanbul a emis mandate de arestare pe numele a 132 de suspecți, 82 din aceștia fiind soldați activi iar restul militari în rezervă sau dați afară din forțele armate.

Până acum 106 persoane au fost arestate în raziile efectuate în 34 de provincii de poliția antitero.

Marți, procurorii din provincia Izmir din vestul țării au ordonat arestarea a 66 de suspecți, dintre care 48 de militari, în cadrul unei investigații care vizează forțele armate.

Aproximativ 80.000 de persoane au fost arestate în Turcia de la tentativa de lovitură de stat din urmă cu patru ani iar în jur de 150.000 de funcționari publici, membri ai forțelor armate și alți angajați ai instituțiilor statului au fost dați afară sau suspendați din funcții.

Peste 20.000 de persoane au fost date afară doar din rândul forțelor armate.

Vinerea trecută procurorii din Ankara au ordonat reținerea a zeci de avocați suspectați că l-ar susține pe Gülen, avocați turci și internaționali susținând însă că aceștia își făceau doar meseria de a reprezenta persoanele acuzate de legături cu predicatorul musulman.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro