SUA: Patru persoane au fost puse sub acuzare în legătură cu uciderea unui afro-american găsit arzând într-un șanț
Patru persoane au fost puse sub acuzare marți în Statele Unite în legătură cu uciderea unui afro-american al cărui corp a fost descoperit arzând într-un șant săptămâna trecută într-o zonă rurală din statul Iowa, relatează Business Insider.
Michael Ronnell Williams a fost găsit mort într-un șanț din orășelul Grinnell în 16 septembrie.
Steven Vogel, în vârstă de 31 de ani, despre care autoritățile afirmă că a fost o cunoștință de-a lui Williams, a fost acuzat de omor premeditat și profanare a unui cadavru, a anunțat marți Departamentul de Siguranță Publică din Iowa.
O femeie în vârstă de 55 de ani și doi bărbați în vârstă de 57, respectiv 29 de ani, au fost puși sub acuzare pentru profanare și complicitate după comiterea faptei. Femeia și unul din bărbați au fost acuzați și de distrugerea de dovezi.
Deși toți cei patru suspecți sunt albi iar Williams a fost negru, reprezentanții poliției au afirmat în cadrul unei conferințe de presă susținute marți că nu există dovezi care să indice că uciderea bărbatului a fost motivată rasial, autoritățile neprecizând motivul crimei.
Potrivit polițiștilor un martor a declarat că Vogel l-ar fi strangulat pe bărbat cu patru zile înainte de descoperirea trupului neînsuflețit al acestuia iar un alt martor le-a relatat anchetatorilor că l-a auzit pe Vogel afirmând că a ținut cadavrul timp de mai multe zile în subsolul casei în care locuiește alături de femeia pusă sub acuzare și unul dintre bărbați.
Complicii lui Vogel au declarat că după ce au aruncat corpul într-un șanț aceștia au mers într-o zonă rurală unde au încercat să distrugă dovezile incriminatorii folosind clor și măști de plastic.
Conferința de presă de marți a poliției a fost ținută alături de președintele filialei din Iowa a NACCP, un ONG pentru respectarea drepturilor afro-americanilor, acesta relatând că a văzut dovezile și este de acord cu anchetatorii că crima nu pare să fi fost motivată rasial.
„Dat fiind actualul climat în care justiția rasială este un subiect fierbinte pentru mulți… înțelegem teama pe care acest tip de incident o evocă”, a declarat acesta.
Citește și: