Sari direct la conținut

Belgia: Maggie De Block părăsește portofoliul Sănătății după 6 ani în fruntea ministerului

HotNews.ro
Maggie De Block, Foto: Thierry Roge / Zuma Press / Profimedia Images
Maggie De Block, Foto: Thierry Roge / Zuma Press / Profimedia Images

Maggie De Block, actualul ministru al Sănătății din Belgia, nu va face parte din noul executiv condus de premierul Alexander De Croo, relatează Politico.

De Block, care a ocupat portofoliul Sănătății din 2014, a declarat deja presei belgiene că va demisiona după ce a condus ministerul prin numeroase urgențe precum coordonarea răspunsului la epidemia de Ebola din 2014 și gestionarea urmărilor atacului terorist din Bruxelles din 2016.

Anunțul acesteia a venit după ce politicienii belgieni au ajuns miercuri la un acord privind formarea unei noi coaliții de guvernare care l-a ales pe liberalul flamand Alexander De Croo ca premier după 16 luni de impas politic.

„Voi fi o femeie liberă de mâine”, le-a declarat De Block reporterilor în timpul unei conferințe de presă, fiind deocamdată neclar cine o va înlocui în fruntea ministerului.

Noua coaliție de guvernare a anunțat deja că urmează să numească un comisar pentru coronavirus, de Block afirmând despre poziție că va fi „o punte” pentru a conecta diferitele părți ale „foarte complicatului sistem politic belgian”.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro