Boeing 737 MAX a primit aprobarea de a zbura din nou în SUA
Autoritatea Federală pentru Aviaţie din SUA (FAA) a emis miercuri o autorizaţie pentru ca avioanele Boeing 737 MAX să poată zbura din nou, la aproape doi ani de la imobilizarea lor la sol, ca urmare a două accidente care au provocat 346 de morţi, informează AFP, preluată de Agerpres.
Niciodată în istoria aviaţiei comerciale un avion nu a fost lipsit de autorizaţie atât de mult timp (20 de luni) de către autorităţile competente.
Cu toate acestea, 737 MAX, cel mai bine vândut avion Boeing, nu va putea reveni imediat pe cerul mondial, deoarece autorităţile de aviaţie civilă din alte ţări vor trebui să elibereze propria lor autorizaţie.
De asemenea, Autoritatea Federală pentru Aviaţie din SUA (FAA) a precizat miercuri că solicită noi programe de pregătire a piloţilor şi revizuirea sistemului software înaintea reluării zborurilor avioanelor Boeing 737 MAX pe cerul american.
Începând din luna martie 2019, avioanele Boeing 737 MAX au interdicţie de zbor la nivel mondial după două catastrofe aeriene care au avut loc în decurs de cinci luni şi în care este suspectată o funcţionare defectuoasă a sistemului automat de stabilizare în zbor (MCAS – Manoeuvering Characteristics Augmentation System) menit să împiedice intrarea avionului în picaj.
Acest sistem a fost conceput special pentru modelul Boeing 737 MAX pentru a preveni o anomalie aerodinamică creată de motoarele mai grele şi cu un diametru mai mare faţă de cele ale precedentelor generaţii de Boeing 737. Această anomalie poate pune avionul într-un unghi de urcare, ceea ce poate antrena apoi un picaj. Pentru a preveni acest picaj, sistemul MCAS reorientează avionul într-un unghi de coborâre pentru ca aparatul să poată recupera viteza.